Grecia vrea să mute imigranții din Portul Pireu

Data publicării:
pireu imigranti

Portul Pireu, unul dintre cele mai mari din Europa, este casă pentru pentru mii de refugiaţi care au rămas blocaţi o dată cu închiderea rutei balcanice către Occident.

„Toţi copiii mei sunt bolnavi. Copiii fratelui meu sunt în spital, cei trei copii ai mei sunt bolnavi. Sunt gravidă şi bolnavă.”

Paza de coastă a început să distribuie o broşură printre imigranţii din port, scrisă în arabă, farsi, engleză şi greacă, prin care îi îndeamnă să nu își piardă speranţa. Refugiaţii au primit promisunea că vor primi tratament, mâncare şi transport gratis. Sute de refugiaţi au acceptat să plece din Pireu, dar mulţi vor să audă de la cei care s-au mutat deja în noile centre care sunt condiţiile de acolo.

„Am venit aici în speranţa unei vieţi mai bune şi am sperat că o să locuim în camere. Ne-au dat pâine mucegăită. Totul este murdar, chiar şi toaletele. Am fugit dintr-un loc mizerabil, dar am găsit unul şi mai mizerabil aici.”

Presiunea asupra Greciei a mai scăzut după intrarea în vigoare a acordului UE-Turcia cu privire la oprirea imigranţilor care vor să traverseze Marea Egee. Cu toate acestea, zeci de mii de oameni sunt în continuare blocaţi pe teritoriul elen.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri