Greta Thunberg acuză Israelul de tratament dur. Ar fi ținută într-o celulă infestată cu ploşniţe, cu puțină apă sau mâncare

Data actualizării: Data publicării:
Greta Thunberg
Greta Thunberg. Foto: Profimedia

Activista de mediu Greta Thunberg le-a spus oficialilor suedezi că este supusă unui tratament dur în custodia israeliană, după ce a fost reţinută şi înlăturată din flotila care transporta ajutoare către Gaza, relatează The Guardian. Într-un e-mail trimis de Ministerul Afacerilor Externe suedez persoanelor apropiate lui Thunberg, un oficial care a vizitat-o pe activistă în închisoare a spus că ar fi ţinută într-o celulă infestată cu ploşniţe, cu foarte puţină mâncare şi apă.

Conform corespondenţei văzute de The Guardian, un alt activist reţinut a afirmat că forţele israeliene au făcut fotografii în care Thunberg ar fi fost forţată să ţină steaguri. Identitatea steagurilor nu este cunoscută.

„Ambasada a reuşit să se întâlnească cu Greta”, se arată în e-mail. „Ea a informat că suferă de deshidratare. Nu a primit cantităţi suficiente de apă şi de hrană. De asemenea, a declarat că a dezvoltat erupţii cutanate, pe care le suspectează a fi cauzate de ploşniţe. A vorbit despre tratamentul dur şi a spus că a stat mult timp aşezată pe suprafeţe dure”.

„O altă persoană reţinută ar fi declarat unei alte ambasade că a văzut-o (n.r. pe Thunberg) fiind forţată să ţină steaguri în timp ce erau făcute fotografii. Ea s-a întrebat dacă imaginile cu ea au fost distribuite”, a adăugat oficialul ministerului suedez.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Thunberg se numără printre cei 437 de activişti, oficiali şi avocaţi care fac parte din Global Sumud Flotilla (GSF), o coaliţie de peste 40 de nave care transportă ajutoare umanitare şi al cărei obiectiv era să încalce blocada maritimă impusă de Israel asupra Gazei de 16 ani.

De joi până vineri, forţele israeliene au interceptat toate ambarcaţiunile şi au reţinut toţi membrii echipajelor aflate la bord. Majoritatea dintre ei sunt închişi la Ketziot, cunoscută şi sub numele de Ansar III, o închisoare de maximă siguranţă din deşertul Negev, utilizată în principal pentru detenţia prizonierilor palestinieni, mulţi dintre aceştia fiind acuzaţi de Israel de implicare în activităţi militante sau teroriste.

În trecut, activiştii reţinuţi de Israel nu erau urmăriţi penal, ci prezenţa lor era tratată ca o chestiune de imigrare.

Scandalul flotilei umanitare blocată de Israel

Potrivit avocaţilor ONG-ului Adalah, drepturile membrilor echipajului au fost „încălcate în mod sistematic”, aceştia raportând că activiştilor li s-a refuzat accesul la apă, toalete, medicamente şi accesul imediat la reprezentanţii lor legali, „încălcând în mod clar drepturile lor fundamentale la un proces echitabil, imparţial şi la reprezentare legală”.

Echipa juridică italiană care reprezintă flota a confirmat că cei reţinuţi au fost lăsaţi „ore întregi fără mâncare şi apă – până târziu în noaptea trecută”, cu excepţia „unui pachet de chipsuri înmânat Gretei şi arătat camerelor de filmat”. Avocaţii au raportat, de asemenea, cazuri de abuz verbal şi fizic.

În timpul unei vizite la Ashdod joi seara, ministrul israelian de extremă dreapta al securităţii naţionale, Itamar Ben-Gvir, a fost filmat în timp ce îi numea pe activişti „terorişti”, stând în faţa lor.

„Aceştia sunt teroriştii din flotilă”, a spus el, vorbind în ebraică şi arătând cu degetul spre zeci de oameni aşezaţi pe jos. Purtătorul său de cuvânt a confirmat că videoclipul a fost filmat în portul Ashdod joi seara.

Unii activişti au fost auziţi strigând: „Eliberați Palestina!” 

Ben-Gvir a cerut anterior ca activiştii să fie închişi în loc să fie deportaţi.

După reţinerea lor, echipa juridică a flotilei şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la tratamentul la care ar putea fi supuşi membrii echipajelor, în special cei care fuseseră reţinuţi anterior de autorităţile israeliene după ce încercaseră să încalce blocada navală a Gazei. Este pentru a doua oară când Thunberg este reţinută alături de alţi membri ai flotilei, după ce o încercare similară mai devreme în acest an s-a soldat cu reţinerea şi deportarea activiştilor.

Baptiste Andre, un medic francez care se afla pe una dintre ambarcaţiunile flotei în luna iunie, a declarat la întoarcerea în Franţa că a fost martor la modul în care agenţii de frontieră israelieni îi batjocoreau şi îi priveau în mod deliberat de somn pe pasageri, în special pe Thunberg.

Editor : C.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine este Ionel Arsene și ce avere avea înainte să fugă din România. Reacția lui Sorin Grindeanu după...
Digi FM
Mihai Trăistariu, dezamăgit de litoralul din Bulgaria: „Mâncarea nu-i bună de nimic. La hotel am găsit pânză...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ștefan Stan, mărturisiri despre despărțirea de mama fiicelor sale: „Nu găsim cale de mijloc, comunicarea...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actrița Kaylee Hottle, cunoscută din „Godzilla vs Kong”, a murit. Avea 18 ani
Adevarul
Două modele AI dezvoltate de compania OpenAI au scăpat de sub control și au atacat cibernetic o altă firmă de...
Newsweek
Parlamentarii, 6.200 lei pensie specială pentru 2 mandate. Pensia contributivă după 35 ani munciți, 2.800 lei
Digi FM
Exclusiv la matinalul Digi FM: Cum a ajuns Miresic să încaseze patru bătăi la propria nuntă!
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Cea mai mare greșeală din viața mea a fost căsnicia”. Confesiunea tulburătoare a unei femei de 107 ani...
Digi Animal World
Vrei să îți iei câinele sau pisica în concediu? Ce recomandă medicii veterinari înainte de drum
Film Now
Câți bani a strâns fiul Priscillei Presley după ce a cerut donații pe internet pentru afacere: Va trebui să...
UTV
MrBeast s-a căsătorit în secret cu Thea Booysen. Nunta a durat o săptămână și a avut loc pe o insulă privată...