Greta Thunberg e în America și are o problemă: Cum să se întoarcă în Europa fără să polueze planeta

Data actualizării: Data publicării:
Greta Thunberg
Foto: Gulliver/Getty Images

Pe vremuri, înaintea revoluției industriale, o călătorie din California până în Spania era o aventură periculoasă, care presupunea străbaterea, cu trăsura, a Munților Stâncoși, apoi a vastelor prerii din America de Nord, atingerea Coastei de Est a Statelor Unite și îmbarcarea pe o corabie cu pânze pentru traversarea, extrem de periculoasă în astfel de condiții, a Atlanticului.

Activista pentru mediu Greta Thunberg are la dispoziție mai puțin de o lună pentru o provocare similară. 

Și asta deoarece adolescenta de 16 ani se află, în prezent, conform The Guardian, în fața unei dileme morale: ea se află, acum, în Los Angeles, SUA, și trebuie să ajungă în Madrid, Europa, fără să apeleze la un avion sau la vas de linie, care poluează, pentru a păstra, astfel, o „amprentă de carbon” cât mai mică.

Motivul îl reprezintă mutarea din Santiago, Chile, a unui summit asupra schimbărilor climatice. În urma protestelor violente din această țară, guvernul a renunțat la găzduirea summitului care se va desfășura, în aceste condiții, în Madrid, Spania.

Dar Greta Thunberg e deja pe continent american și nu prea știe cum să se întoarcă, la timp, în Europa. Prin urmare, adolescenta cere ajutor.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Aşadar am parcurs jumătate de lume în direcţia greşită. Acum trebuie să găsesc o cale să traversez Atlanticul în noiembrie... Dacă cineva mă poate ajuta cu transportul i-aş fi foarte recunoscătoare”, a scris pe Twitter adolescenta activistă în vârstă de 16 ani.

În luna august, Greta Thunberg a traversat Atlanticul către SUA la bordul unui iaht cu zero emisii poluante, după ce a refuzat călătoria cu avionul invocând emisiile de CO2 generate de aviaţie.

Călătoria cu iahtul a durat 14 zile.

Greta Thunberg Sails Carbon-neutral Yacht To New York
Foto: Gulliver/Getty Images

Ea a parcurs acest drum pentru a participa la summitul ONU de la New York, privind acţiunea climatică şi a rămas în SUA cu intenţia ca de acolo să plece pe cale terestră în Chile.

Greta Thunberg a devenit imaginea mișcării pentru climă după un discurs devenit celebru, susținut în fața liderilor lumii, chiar la acel summit ONU, de la New York, în luna septembrie. Cu lacrimi în ochi, ea le-a reproșat atunci șefilor de stat că îngroapă viitorul noilor generații, prin ignorarea avertismentelor comunității științifice legate de încălzirea globală.

De când se află în SUA, Greta călătorește ori cu trenul, ori cu o mașină electrică împrumutată de la actorul Arnold Schwarzenegger.

Reacțiile la postarea Gretei Thunberg au fost amestecate: unii comentatori s-au oferit să o ajute, în vreme ce alții i-au recomandat să mai treacă și pe la școală și să se folosească de această ocazie pentru a învăța câte ceva, inclusiv despre călătoriile cu avionul.

Editor web: Mihnea Lazăr

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF caută diferențele dintre venituri și avere. Ce se întâmplă dacă spui că banii provin din economii ținute...
Digi FM
Un român, mușcat grav de un rechin în largul Irlandei. Sebastian a leșinat după ce a pierdut mult sânge...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Povestea mai puțin cunoscută a lui Natalie Imbruglia. A rămas fără bani și a locuit într-un subsol după...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Primele detalii oficiale despre moartea lui Hayden Panettiere. Apelul la numărul de urgență a fost făcut de o...
Adevarul
Cât trebuie să câștigi ca să trăiești confortabil în Grecia. Suma de care ai nevoie lunar
Newsweek
Vestea anului pentru pensionari. CCR a anunțat când va judeca dacă Legea Pensiilor e constituțională
Digi FM
Iubita lui David Popovici, declarație de dragoste după victoria de la Paris: „Îl iubesc prea mult pe acest...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Următoarea eclipsă totală de Soare va fi cea mai lungă din acest secol. În ce regiuni se va vedea cel mai bine
Digi Animal World
Gestul făcut de un câine pentru a-și convinge stăpânul să-i dea o felie de pizza: „Se oprește doar când...
Film Now
Imaginea care a cucerit fanii. Michael Douglas și Catherine Zeta-Jones, în vacanță alături de copiii lor...
UTV
Dana Scîntei, fosta iubită a lui Azteca, s-a afișat alături de Maduka Okoye. Imaginile au stârnit speculații