Groenlanda ia măsuri de urgență ca să se apere de Donald Trump. Proiect de lege privind finanțarea partidelor, pe agenda Parlamentului

Data publicării:
Inatsisartut
În Groenlanda urmează să aibă loc alegeri până pe 6 aprilie. Sursa foto: Profimedia Images

Groenlanda, teritoriul autonom danez râvnit de Donald Trump, vrea să adopte un proiect de lege care să interzică finanţarea partidelor sale politice de către donatori străini sau anonimi, potrivit agendei Parlamentului publicată luni.

Textul are scopul de a „proteja integritatea politică a Groenlandei”, potrivit documentului de prezentare a proiectului de lege. Adoptarea sa nu ar trebui să pună probleme, întrucât guvernul are o majoritate în Inatsisartut, parlamentul groenlandez, şi atunci va intra imediat în vigoare.

Acesta prevede că „partidele, inclusiv secţiunile locale şi de tineret, nu sunt autorizate să primească donaţii de la donatori străini sau anonimi”. „Donatorii străini sunt definiţi ca donatori care locuiesc sau sunt domiciliaţi în afara Groenlandei”, conform textului.

Proiectul de lege va fi examinat de urgenţă marţi, a doua zi după reluarea lucrărilor Inatsisartut.

Proiectul „trebuie luat în considerare în lumina intereselor geopolitice ale Groenlandei şi a situaţiei actuale (...), în care reprezentanţii unei superputeri aliate şi-au exprimat interesul de a prelua şi controla Groenlanda”, se arată în text.

De la primele declaraţii ale lui Donald Trump evocând necesitatea achiziţionării insulei arctice, liderii acesteia au repetat că nu este de vânzare, dar este „deschisă” pentru afaceri.

Citește și Marco Rubio: Interesul preşedintelui Donald Trump de a cumpăra Groenlanda „nu este o glumă” 

Danemarca, puterea tutelară, a subliniat că Groenlanda aparţine groenlandezilor şi s-a asigurat de asemenea de sprijinul partenerilor săi europeni în ceea ce priveşte respectarea graniţelor şi suveranitatea naţională.

În Groenlanda urmează să aibă loc alegeri până pe 6 aprilie, iar politicienii sunt preocupaţi de o posibilă interferenţă străină.

„Diferite persoane, diferite grupuri vor încerca să influenţeze alegerile din Groenlanda în ansamblu”, a declarat recent pentru AFP deputata Aaja Chemnitz, care reprezintă teritoriul în Parlamentul danez.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cele 5 oraşe strategice din România. Harta mobilității militare, pe aici s-ar putea deplasa rapid trupele NATO
Digi FM
Mihai Bendeac îl „înțeapă” din nou pe Dan Negru: „Nu am nevoie de sabie ca să-l înving”. De unde a pornit...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Alina Sorescu, răvășitoare într-o rochie cu spatele gol, la petrecerea dată de ziua ei: „Am vrut să...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Fiul Priscillei Presley, criticat după ce a cerut donații pentru o afacere: „Dacă aș investi tot ce am, aș...
Adevarul
Viața controversată a împărătesei despre care cronicarii au scris cele mai scandaloase povești
Newsweek
Anunț îngrijorător de la Casa de Pensii: Unul din doi pensionari are probleme cu pensia. Despre ce e vorba?
Digi FM
Cui îi va lăsa Mirabela Dauer averea. De ce spune că bunurile materiale nu mai au nicio valoare pentru ea
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Semnale misterioase din galaxie i-au pus la lucru pe astronomi. O nouă descoperire ar putea explica una...
Digi Animal World
Momentul în care un crocodil uriaș se apropie de două modele în timpul unei ședințe foto. Ce a pățit animalul...
Film Now
Sandra Bullock crede că Nicole Kidman e "liberă, sălbatică și aventuroasă", exact ca personajul din filmul...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...