Video Haosul produs de aglomeraţie la o gară din New Delhi, India, a ucis cel puțin 15 oameni, inclusiv trei copii

Data actualizării: Data publicării:
profimedia-0964635287
Proincipala gară din New Delhi. Imagine cu caracter ilustrativ. Foto: Profimedia

Cel puţin 15 persoane au murit şi alte 15 au fost rănite în urma haosului produs de aglomeraţia de sâmbătă seară în principala gară din New Delhi, India, în timp ce pelerinii aşteptau să urce în trenuri spre festivalul hindus Maha Kumbh, au declarat, duminică, autorităţile locale, citate de Reuters.

Incidentul a avut loc în jurul orei locale 20:00 (14:30 GMT) pe două peroane, în timp ce pasagerii aşteptau să urce în trenuri spre oraşul Prayagraj, unde are loc festivalul, a anunţat NDTV.

Bilanţul morţilor include 10 femei şi trei copii, a declarat presa locală.

„Oamenii fugeau pe platforme şi a existat o situaţie haotică care a dus la căderea oamenilor unii peste alţii”, a declarat pentru ANI un bărbat care a asistat la scenele din gară, notează News.ro.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Ministrul şef din Delhi, Atishi, care foloseşte un singur nume, a declarat reporterilor că 15 persoane au murit, în timp ce NDTV a raportat că numărul morţilor a ajuns la 18 persoane. Ea a declarat pe X că multe dintre victime erau pelerini în drum spre festival.

„Îndurerat de drama de la Gara New Delhi. Gândurile mele sunt alături de toţi cei care şi-au pierdut persoanele dragi”, a declarat premierul indian Narendra Modi pe X.

Autorităţile au ordonat o anchetă asupra incidentului şi au declarat că situaţia este acum sub control.

Luna trecută, zeci de persoane au fost ucise într-un incident care a avut loc înainte de răsărit în timpul festivalului, care are loc o dată la 12 ani, în timp ce zeci de milioane de hinduşi s-au adunat pentru a se scufunda în apele sacre ale râului în cea mai de bun augur zi din cele şase săptămâni de festival.

Potrivit oficialilor, se aşteaptă ca festivalul hindus să atragă în total aproximativ 400 de milioane de persoane, comparativ cu pelerinajul Haj din Arabia Saudită, care a atras 1,8 milioane de persoane anul trecut.

India a fost martora mai multor accidente feroviare în ultimii doi ani, inclusiv o coliziune în 2023 care a ucis cel puţin 288 de persoane. Căile ferate indiene sunt a patra cea mai mare reţea de trenuri din lume şi sunt supuse unei modernizări în valoare de 30 de miliarde de dolari, ca parte a eforturilor lui Modi de a stimula conectivitatea.

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașele din România prin care ar putea trece trupele NATO într-o situație de urgență. De ce drumurile devin...
Digi FM
Cât plătesc Cristi Borcea și Valentina Pelinel pentru școala privată a celor trei copii ai lor. Puțini români...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Kelly Osbourne a slăbit atât de mult după moartea lui Ozzy încât nu s-a mai recunoscut: „Vedeam doar o...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Penelope Cruz, răvășitoare într-o rochie roșie, cu crăpătură pe picior, la Veneția. A plâns de emoție după...
Adevarul
Luca Niculescu, tot mai aproape de o desemnare oficială ca prim-ministru. Piperea: „Durează 3-4 luni, după...
Newsweek
A apărut cuponul de pensie pe septembrie în e-Talon! Ce trebuie să verifice acum pensionarii în contul CNPP
Digi FM
Gina Pistol, adevărul despre relația cu tatăl ei: „A trebuit să mă cresc singură”. Cum se înțeleg cei doi în...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Materialul de care nu se lipește nimic. Chinezii au creat un vas de toaletă care ar putea economisi miliarde...
Digi Animal World
Un păianjen gigantic a apărut în podul unei femei: „E de mărimea unui cocker spaniel”
Film Now
Adam Sandler, la 60 de ani. „Regele comediei”, unul dintre cei mai bogați actori. Are o avere impresionantă
UTV
Ce probleme de sănătate are Cheloo. Rapperul de la Paraziții a vorbit despre diagnosticul primit