Hillary Clinton și-a anunțat oficial candidatura la președinția SUA

Data publicării:
hillary clinton FB

„Candidez la preşedinţie! Americanii de rând au nevoie de un campion şi eu vreau să fiu acel campion. Aşa că pornesc la drum pentru a vă câştiga votul”, a declarat Hillary Clinton.

Acesta este anunţul pe care toată lumea îl aştepta de mai bine de doi ani. Hillary Clinton şi-a confirmat pe Twitter intrarea în cursa electorală, iar sloganul prin care speră să-i convingă pe americani să o voteze este „Ready for Hillary” (Pregătiţi pentru Hillary). Nu este pentru prima dată când fosta prima doamnă a Statelor Unite intră în cursa pentru nominalizarea Partidului Democrat. S-a mai întâmplat la alegerile din 2008. Atunci, a pierdut competiţia internă în faţa lui Barack Obama. Acum, actualul preşedinte al SUA este unul din principalii săi susţinători.

Very proud of you Mom! Hillary Clinton: http://hillaryclinton.com/

Posted by Chelsea Clinton on Sunday, April 12, 2015

„A fost un candidat excelent în 2008. A fost unul dintre cei mai buni susţinători ai mei în alegerile generale. A fost un remarcabil secretar de stat. Este o prietenă de-a mea. Cred că va fi un preşedinte excelent”, a spus Barack Obama.

În vârstă de 67 de ani, Hillary Clinton a fost primă doamnă a Statelor Unite în timpul celor două mandate ale soţului său, Bill Clinton, între 1993 şi 2001. Între 2001 şi 2009 a fost senator de New York. În primul mandat al lui Barack Obama, între 2009 şi 2013, a ocupat funcţia de secretar de stat.

Parcursul său în fruntea diplomaţiei americane nu a fost lipsit de controverse. A fost acuzată de o proastă gestionare a situaţiei în timpul atacului asupra ambasadei americane din Benghazi, Libia, în urma căruia patru americani, între care şi ambasadorul, şi-au pierdut viaţa. Într-un alt scandal, mult mai recent, Hillary Clinton este acuzată că a încălcat legile federale deoarece a folosit un cont personal de e-mail în perioada cât a a fost secretar de stat.

I’m running for president. Everyday Americans need a champion. And I want to be that champion. -Hhttp://hillaryclinton.com/join/

Posted by Hillary Clinton on Sunday, April 12, 2015

Cel mai dificil moment al lui Hillary Clinton a fost însă scandalul sexual care l-a vizat pe soţul său, Bill Clinton, acuzat că a întreţinut relaţii sexuale cu o stagiară de la Casa Albă. Fosta primă doamnă spune că decizia de a nu divorţa atunci a fost cea mai grea din viaţa ei. A trecut peste toate aceste momente dificile şi este percepută de americani ca una dintre cele mai puternice femei din lume. Dacă va câştiga alegerile prezidenţiale din noiembrie 2016, Hillary Clinton va deveni prima femeie preşedinte a Statelor Unite.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri