Hoţi români condamnaţi în Franţa. Au spus că au furat pentru mâncare, dar judecătoarea le-a văzut „teancurile de bancnote” pe TikTok

Data actualizării: Data publicării:
hot de cupru
Foto: Guliver/Getty Images

Doi hoţi români au fost condamnaţi miercuri la trei ani de închisoare pentru furt de cupru în Franţa, iar un al treilea inculpat, tot român, la doi ani pentru tăinuirea a cel puţin 45 de tone de metal, vândute cu 320.000 de euro.

În cadrul acestei anchete, condusă în urma unei „recrudescenţe a furturilor de metal” în regiunea Nouvelle-Aquitaine, din sud-vestul Franţei, 14 membri ai comunităţii rome au fost trimişi în faţa tribunalului penal din Bordeaux pentru furturi de la companii şi furturi de cabluri de la operatori, comise între 2022 şi 2024.

Doar trei dintre ei, aflaţi în detenţie, au apărut în faţa judecătorilor: cei doi hoţi, cumnaţi în vârstă de 37 şi 27 de ani, şi tăinuitorul, un recidivist în vârstă de 35 de ani. Toţi trei au recunoscut faptele, iar pentru cei absenţi au fost emise mandate de arestare, relatează AFP, citată de News.ro.

„Da, am făcut greşeli, aveam probleme în familie, nu lucram”, a recunoscut, prin intermediul unei traducătoare, cel mai în vârstă dintre cumnaţi, poreclit „Cornici”. „Banii câştigaţi erau cheltuiţi imediat pe mâncare”, a declarat cel mai tânăr, poreclit „Americanu”.

„Nu s-au văzut aceste mese copioase”, a comentat ironic preşedinta completului de judecată. „Spuneţi că sunt furturi din necesitate, dar avem mai degrabă impresia că faceţi bani cu cuprul în Franţa, plecaţi în România şi vă întoarceţi”, a spus ea, descriind „teancurile de bancnote” expuse pe reţeaua socială TikTok.

Potrivit acuzării, cuprul era ars pentru a îndepărta învelişurile identificabile, apoi revândut.

„În acest dosar, este foarte dificil să ştim cine ce face, cine se ascunde în spatele numelor din registrele companiilor care cumpără, cine va beneficia de aceste fonduri”, a pledat Julien Plouton, avocatul tăinuitorului supranumit „Rich”.

O companie de reciclare cu sediul în Haute-Garonne, care a achiziţionat cele 45 de tone, a fost, de asemenea, pusă sub urmărire penală.

„Nu exista un control real” asupra originii cuprului, a acuzat procurorul în pledoaria sa.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poți primi amendă în parcarea Lidl, Kaufland sau Carrefour? Ce spune exact Codul Rutier în 2026
Digi FM
Georgina Rodriguez, apariție spectaculoasă la Veneția după nunta cu celebrul fotbalist. „Mrs. Ronaldo” și-a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Alanis Morissette, amenințată cu acuzații de trafic de droguri. Ce i-ar fi cerut fosta manageră pentru a...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Soția lui Ben Stiller a rupt tăcerea despre presiunile de la Hollywood. I s-a cerut să slăbească pentru un...
Adevarul
Un lac faimos din Banatul Montan va rămâne aproape fără apă. De ce este golită controlat acumularea Trei Ape
Newsweek
Când se plătesc pensiile, alocațiile, indeminzațiile, ajutorul de incluziune în septembrie? Lista completă
Digi FM
A vrut să-i cumpere fetiței o pisică de rasă, dar a avut o surpriză după ce a ajuns la veterinar: "Am mers pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Legătura neașteptată dintre gingii și creier. Boala gingivală poate accelera îmbătrânirea unei zone esențiale
Digi Animal World
Parazitul “vampir” care devorează limba gazdei și o înlocuiește. Ce animale atacă
Film Now
Sandra Bullock, declarație rară despre viața amoroasă, la trei ani de la moartea iubitului. Ce i-a spus fiica...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”