Iadul din armata de copii a grupării teroriste Stat Islamic

Data publicării:
copii isis

Sarah, în vârstă de cinci ani, a fost capturată împreună cu mama sa de organizaţia teroristă Stat Islamic. Acum este liberă, dar, când părinţii săi nu sunt atenţi, ea fuge şi îşi acoperă faţa. Asta au învăţat-o răpitorii săi sub ameninţarea armei.

ISIS susţine că Institutul Al Farook din Rakka este principala tabără de antrenare a copiilor. „Jihad, Jihad!” scandează ei. În acest film de propagandă, în jurul instructorilor pot fi văzuţi băieţi de vârste mici, unul dintre ei tremură în mod vizibil. Alţii nu îndrăznesc să-şi ridice privirea. Aceştia sunt aşa-numiţii poliţişti ai califatului, armata ISIS formată din copii soldaţi.

„Cu voia lui Dumnezeu, spune el, zilele următoare, ei se vor afla în prima linie a frontului pentru a lupta contra necredincioşilor”, spune un membru al organizației teroriste.

Erbil, capitala Kurdistanului, este una dintre liniile frontului. Căpitanul trupelor Peshmerga spune că este unul dintre cele mai disputate fronturi.

Dincolo de acel râu se află poziţii ale ISIS. De acolo, pe acel pod dărâmat, copiii fug pe timpul nopţii către râu, înoată şi îşi riscă vieţile, pentru a ajunge aici la siguranţă”, spune Nima Elbagir, corespondent CNN.

Dar nu toţi reuşesc să scape.

Aziz Abdullah Hadur, comandat Peshmerga: „De multe ori când luptăm cu ISIS, vedem copii în prima linie a frontului, poartă veste cu explozibili”.
Reporter: Ce simţiţi atunci când trebuie să deschideţi focul asupra copiilor?
Aziz Abdullah Hadur: Ei sunt îndoctrinaţi. Când ajung în liniile noastre, ne ucid luptătorii. Este o decizie foarte grea. Nu ştii ce vor face. Dacă nu îi ucizi, te ucid ei.

Surse militare au declarat pentru CNN că, pe măsură ce gruparea teroristă Stat Islamic este tot mai presată pe câmpul de luptă, jihadiştii se folosesc de copii-soldaţi. Un băiat de 12 ani a apărut în filmul de propagandă de la Institutul Al Farook. Spune că a fost antrenat pentru misiuni sinucigaşe. Acum este alături de mama sa, dar ne-a rugat să nu-i dăm chipul şi nici vocea. Ne-a spus să-i spunem Nasir, nu numele lui adevărat.

Eram 60. Cele mai înspăimântătoare momente erau raidurile aeriene. Ne duceau pe toţi în tuneluri să ne ascundem. Ne spuneau că americanii, necredincioşii, încercau să ne ucidă şi că ei, luptătorii, ne iubesc, ne-au spus că pot avea grijă de noi mai bine decât părinţii noştri”, povestește Naser, fost copil soldat al ISIS.

Nasir spune că cel mai mic dintre băieţi avea cinci ani, dar niciunul dintre ei nu era scutit de antrenamentele dure.

Nu aveam voie să plângem, dar mă gândeam la mama, la faptul că îşi făcea griji pentru mine şi încercam să plâng fără să fac zgomot”, mai spune Naser.

De-a lungul timpului, ISIS a publicat mai multe filmuleţe în care îşi prezintă armata de copii, dar realitatea este foarte diferită.

Când ajung la noi sunt atât de slabi, aproape că nici nu mai arată a oameni. Ne spun că au trăit în iad”, spune Aziz Abdullah Hadur, comandat Peshmerga.

Înapoi în tabără, mama lui Sara speră că fetiţa va uita în timp de văl, de acoperirea feţei şi de bărbaţii care i-au ameninţat viaţa.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri