Imaginile "rușinoase" cu regele Thailandei, pe care autoritățile le vor șterse de pe Facebook

Data publicării:
Rege Thailanda

Autoritățile thailandeze vor ca Facebook să șteargă un clip care a devenit viral, în care regele este surprins într-un mall, purtând un top foarte scurt, de culoare galbenă, relatează The Telegraph.

 

Imaginile cu regele Maha Vajiralongkorn, în vârstă de 64 de ani, la plimbare în mall alături de o femeie, ar fi fost surprinse în Munchen, în iulie 2016, însă abia de curând a început să circule intens pe rețeaua de socializare.

Oficialii thailandezi consideră imaginile drept "rușinoase" și amenință că vor da Facebook în judecată, dacă videoclipul respectiv nu va fi șters. Potrivit legislației din Thailanda, insultarea monarhiei este ilegală și poate fi pedepsită cu 15 ani de închisoare.

Maha Vajiralongkorn este unicul fiu al fostului monarh BBhumibol Adulyadej, care a murit anul trecut, la vârsta de 88 de ani. După o viață petrecută departe de atenția presei, actualul rege s-a trezit într-o postură extrem de mediatizată, fiind încoronat monarh peste o națiune fracturată din punct de vedere politic.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri