În Israel, a treia doză de vaccin împotriva COVID-19 a permis atenuarea impactului valului 4 al pandemiei

Data publicării:
Un cadru medical umple o seringă cu ser pentru vaccin
În Israel, a treia doză de vaccin împotriva COVID-19 a permis atenuarea impactului valului 4 al pandemiei. Foto: GettyImages

Număr record de cazuri, dar mai puţin grave - campania din Israel de imunizare cu a treia doză de vaccin împotriva COVID-19 a permis atenuarea efectelor valului patru al pandemiei provocat de varianta Delta a coronavirusului, sugerează primele date şi experţii sanitari, scrie miercuri AFP.

De când a preluat conducerea guvernului, în luna iunie, premierul Naftali Bennett nu încetează să repete că vrea neapărat să evite un nou lockdown, promisiune pe care guvernul său a respectat-o, în pofida celor circa 10.000 de noi cazuri de COVID-19 zilnice.

Pentru a menţine deschise şcolile, spaţiile comerciale şi lăcaşurile de cult, Israelul a luat o serie de măsuri, printre care şi obligarea familiilor cu copii cu vârste sub 12 ani (neeligibili pentru vaccinare) să facă teste rapide pentru accesul în anumite spaţii.

Dar măsura cea mai importantă este administrarea celei de-a treia doze de vaccin Pfizer/BioNTech persoanelor cu vârste de peste 12 ani.

Experţii intervievaţi şi datele publicate de Ministerul Sănătăţii sugerează că această doză de consolidare a permis diminuarea numărului formelor grave de boală, în pofida înmulţirii cazurilor de COVID-19 legate în special de răspândirea variantei Delta în rândul persoanelor nevaccinate şi a celor care s-au vaccinat cu a doua doză în urmă cu mai mult de cinci luni.

Rata infectărilor şi a formelor severe de boală în rândul celor circa trei milioane de israelieni „triplu vaccinaţi” a rămas foarte redusă.

La câteva săptămâni după lansarea campaniei de vaccinare cu a treia doză în Israel, numărul cazurilor grave de COVID-19 s-a stabilizat, iar rata infectărilor şi a formelor severe de boală în rândul celor circa trei milioane de israelieni „triplu vaccinaţi” (din populaţia totală de circa 9,3 milioane) a rămas foarte redusă.

Conform datelor Ministerului Sănătăţii israelian, în rândul celor vaccinaţi cu a treia doză rata cazurilor grave este în prezent de 4 la 100.000 de persoane, faţă de 35/100.000 pentru cei vaccinaţi cu două doze şi 150/100.000 în rândul celor nevaccinaţi, potrivit Agerpres.

Eficacitatea vaccinului Pfizer scade după cinci luni. Atunci când imunitatea se reduce şi circulă o variantă mai contagioasă (precum Delta), este un dezastru”, explică Gabi Barbash, fost responsabil în Ministerul Sănătăţii israelian şi în prezent membru al institutului de cercetare Weizmann.

Dacă nu s-ar fi recurs la această a treia doză, impactul valului patru al pandemiei ar fi fost mult mai semnificativ în Israel, adaugă Gabi Barbash.

Cu toate acestea, Israelul, unde un milion de persoane încă refuză vaccinarea, nu va putea ieşi din această criză sanitară doar prin vaccinare, fiind nevoie în continuare de restricţii antiepidemice, avertizează epidemiologul israelian Hagai Levine, care iniţial se declarase „sceptic” faţă de ideea administrării dozei de consolidare, dar admite acum că aceasta este un „succes”.

Editor : L.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ucraina, cadou cu artificii de ziua lui Vladimir Putin în Crimeea. Ce au...
Digi FM
Cine este Cristina, fosta soție a lui Valeriu Gheorghiță și cu ce se ocupă. Cei doi au fost împreună mai bine...
Pro FM
Mama lui Sean „Diddy” Combs, primele declarații despre acuzațiile care i se aduc fiului ei: „Pare un linșaj...
Film Now
Eva Longoria, criză de râs pentru că fiul ei nu se mai lăsa dus de pe covorul roșu. La costum, cu freza...
Adevarul
Explicațiile lui Toni Greblă cu privire la respingerea candidaturii Dianei Șoșoacă de către BEC: „Nu se poate...
Newsweek
Se dau bani în plus la pensie pentru perioade asimilate și necontributive. Casa de Pensii anunță
Digi FM
„Așa vrei să conduci și țara?” Mircea Geoană, viral pe TikTok, după ce a fost ironizat pentru aptitudinile de...
Digi World
Cel mai nepotrivit moment al zilei pentru a mânca, dacă vrei dinți sănătoși. Fereastra de două ore în care...
Digi Animal World
Ce a făcut un câine care a fost lăsat singur acasă. Imaginile surprinse de camera de supraveghere au devenit...
Film Now
Nicole Kidman, apariția care i-a îngrijorat pe fani. Actrița, mai slabă ca niciodată, la câteva săptămâni de...
UTV
Mario Fresh a confirmat despartirea de Alexia Eram. „A fost o decizie dificila pentru amandoi”