Zeci de morți și răniți în incendiul izbucnit într-un spital sud-coreean

Data actualizării: Data publicării:
incendiu spital
Foto: captura YouTube

Cel puțin 41 de persoane au murit şi câteva zeci au fost rănite într-un incendiu care a cuprins vineri dimineața un spital din orașul Miryang din sud-estul Coreei de Sud, anunță agenția Yonhap, citată de BBC News.

incendiu spital
Foto: captura YouTube

Incendiul, care a început în jurul orei 7:30 dimineaţa (ora locală), a izbucnit în camera de urgenţe de la primul etaj al clădirii principale a spitalului Sejong, specializat în cardiologie. Flăcările au cuprins apoi și etajul al doilea și anexa care funcționa ca azil.

În jur de 200 de pacienți erau în clădirea principală și în secția anexă.

Incendiul a fost stins după trei ore, iar în cazul persoanelor care au murit decesul a intervenit ca urmare a intoxicării cu fum. Unele dintre ele au murit în timp ce erau evacuate către alte spitale.

Deocamdată, nu se cunosc cauzele.

Este cel mai grav incendiu care are loc în Coreea de Sud în ultimii zece ani, iar bilanțul victimelor ar putea crește în continuare, în condițiile în care mai multe dintre persoanele rănite sunt în stare critică. 

Președintele sud-coreean Moon Jae-in a convocat o ședință de urgență cu autoritățile responsabile, mai ales că noul incident intervine la aproape o lună după ce 29 de persoane și-au pierdut viața într-un incendiu izbucnit într-un complex de fitness, care avea și saună, din orașul Jecheon.

Orașul Miryang este situat la 270 de kilometri de capitala Seul.

Spitalul care a ars era deschis în 2008 și avea 35 de cadre medicale. 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri