Incendiu, toalete înfundate și moral scăzut pe cel mai mare portavion din lume, trimis în Orientul Mijlociu. Nava intră în reparații

Data actualizării: Data publicării:
USS Gerald Ford
Portavionul USS Gerald R. Ford transportă peste 75 de aeronave. Sursa foto: Profimedia Images

Cel mai mare portavion din lume, USS Gerald R. Ford, se confruntă cu o serie de probleme serioase după aproape nouă luni de misiune continuă pe mare, în contextul operațiunilor militare americane împotriva Iranului. Nava ar urma să plece în Creta pentru reparații, după un incident recent care a ridicat noi semne de întrebare privind starea echipajului și capacitatea operațională.

Un incendiu izbucnit la bord, în zona principală a spălătoriei, a rănit aproape 200 de marinari, afectați de inhalarea fumului, și a distrus aproximativ 100 de locuri de dormit. Stingerea focului a durat câteva ore, iar un membru al echipajului a fost evacuat de urgență pentru îngrijiri medicale. Potrivit armatei americane, nava a rămas însă operațională, fără avarii la sistemul de propulsie.

Incidentul vine pe fondul unei desfășurări extrem de lungi, care, potrivit unor oficiali americani, începe să afecteze moralul celor peste 4.000 de membri ai echipajului, relatează The Guardian.

Problemele nu se opresc aici. Presa americană relatează că portavionul se confruntă de mai mult timp cu defecțiuni la sistemul de toalete, cu instalații frecvent înfundate și cozi la grupurile sanitare. Situația nu este nouă: un raport oficial din 2020 semnala că sistemul necesită intervenții regulate costisitoare pentru deblocare.

Marina SUA a recunoscut dificultățile, dar susține că incidentele sunt gestionate rapid de echipele tehnice, cu impact minim asupra activității navei.

Desfășurarea prelungită a fost criticată dur și pe plan politic. Senatorul Mark Warner a declarat că echipajul a fost „dus la limită” și a acuzat deciziile militare ale președintelui Donald Trump pentru situația actuală.

„Ford și echipajul său au fost împinși la limită după aproape un an pe mare și plătesc prețul pentru deciziile militare imprudente ale președintelui Donald Trump”, a declarat el.

Retragerea temporară a portavionului ar putea crea un gol important în dispozitivul militar american din regiune, unde aeronavele de la bord au participat la lovituri împotriva Iranului. Totuși, potrivit unor surse citate de New York Times, USS Gerald R. Ford ar urma să fie înlocuit de portavionul USS George H.W. Bush, aflat în pregătire pentru desfășurare în Orientul Mijlociu.

De la începutul operațiunilor împotriva Iranului, pe 28 februarie, Statele Unite au lovit peste 7.000 de ținte. Portavionul transportă peste 75 de aeronave, inclusiv avioane de luptă F-18 Super Hornet, și dispune de sisteme radar avansate pentru controlul traficului aerian și al navigației.

Înainte de misiunea din Orientul Mijlociu, nava a fost implicată în operațiuni americane în Caraibe, unde forțele SUA au vizat ambarcațiuni suspectate de trafic de droguri, au interceptat petroliere sancționate și l-au capturat pe liderul venezuelean Nicolás Maduro.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Situațiile în care poți rămâne fără pensie. Când poate fi suspendată sau încetată plata de către Casa de...
Digi FM
Câți bani câștigă Spania după triumful la Cupa Mondială. FIFA împarte premii de sute de milioane de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum a cucerit-o Deliric pe Inna. Artistul a dezvăluit secretul relației lor: „Îi spun că o iubesc, o mângâi...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Julia Roberts și Kiefer Sutherland trebuiau să se căsătorească. Ce s-a întâmplat cu doar trei zile înainte de...
Adevarul
Grupa de sânge care poate crește riscul de AVC înainte de 60 de ani. Ce au descoperit cercetătorii
Newsweek
Românii încep „vânătoarea” anilor de muncă înainte de pensie! CNPP, asaltată de cereri și verificări urgente
Digi FM
O femeie de 38 de ani comandat 18 sticle de vin, apoi a murit. Mama ei, sfâșiată: „Aș fi făcut orice să o...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
8 obiceiuri simple care ne pot proteja de stres, obezitate și boli cronice. Mulți le-au uitat sau nu le mai...
Digi Animal World
Unii câini pot deveni „dependenți” de jucăriile lor. Ce au descoperit cercetătorii
Film Now
Harrison Ford, cu bicicleta prin LA. La 84 de ani, actorul din Indiana Jones are un stil de viață activ: Așa...
UTV
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua...