Insula creată de cutremurul din Pakistan a devenit atracţie turistică

Data publicării:
insula

Insula apărută în Marea Arabiei a fost deja vizitată de mai mulţi militari din poliţia de frontieră, care au înfipt steagul Pakistanului în noul teritoriu.

Pe cea mai nouă bucată de pământ de pe planetă au sosit în inspecţie şi seismologii, pentru a studia de aproape solul insulei. Ei au constatat că pământul abia uscat încă emană gaz metan, în cantitate redusă, care arde cu flacără slabă la contactul cu o sursă de foc. Potrivit experţilor, o astfel de insulă poate rezista un an sau doi valurilor mării, în funcţie de compoziţia solului din care este formată.

„Este extraordinar, dar nu este unic. Ce s-a întâmplat: am avut două plăci tectonice opuse, ciocnirea lor a provocat puternicul cutremur, în primul rând. Destul de des, în urma ciocnirii plăcilor, fundul mării este împins în sus. În acest caz, scoarţa este la mică adâncime, astfel că urcarea acesteia cu 10 sau 20 de metri poate duce la apariţia unei insule de acest gen, de 10 metri înălţime, care a fost înainte fundul mării”, a explicat oceanograful Simon Boxhall.

Lcalnicii susţin că nu este prima dată când o astfel de insulă apare din mare, în regiunea respectivă.

„Bătrânii spuneau că o insulă de forma unui munte a apărut după un cutremur în provincia Gwadar, acum aproape 70 de ani. Dar apoi a dispărut. Acum, după şaptezeci de ani, a apărut din nou, după cutremur”, spune un pescar.

Un oficial pakistanez a confirmat spusele localnicilor şi a precizat că o insulă a ieşit din mare, după un cutremur în 1945. Aceasta era suficient de mare pentru ca oamenii să se plimbe pe ea, dar a dispărut înapoi în apă, în câţiva ani, din cauza rezistenţei scăzute la eroziunea provocată de vânt şi valurile mării.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri