Analiză Internetul, noua armă a Iranului: cum transformă Teheranul conexiunea online într-o pârghie de război

Teheranul lansează ideea de a percepe taxe de la cele mai mari companii de tehnologie din lume - printre care Google, Meta, Microsoft și Amazon - pentru utilizarea cablurilor submarine de Internet care traversează Strâmtoarea Ormuz, într-o nouă încercare de a-și valorifica controlul asupra acestei căi navigabile strategice pentru a intensifica presiunea economică asupra Occidentului, arată France24, într-o analiză.

Încurajat de succesul blocadei impuse în timpul războiului asupra Strâmtorii Ormuz, Iranul dorește acum să-și extindă controlul sub această cale navigabilă strategică, prin impunerea de taxe asupra cablurilor de internet care traversează strâmtoarea.

Pe fondul blocării negocierilor cu SUA, autoritățile iraniene au ochii ațintiți asupra „comorii de pe fundul Strâmtorii Ormuz”, potrivit presei afiliate statului iranian.

„Cel puțin șapte cabluri” se află sub apele strâmtorii

Republica Islamică dorește să perceapă taxe de licență de la giganții tehnologici precum Google, Meta, Microsoft și Amazon pentru utilizarea cablurilor submarine. Planul ar monopoliza, de asemenea, repararea și întreținerea acestor cabluri submarine, probabil prin acordarea exclusivă a unor astfel de contracte companiilor iraniene.

În cele din urmă, giganții tehnologici ar fi obligați să respecte „legile Republicii Islamice Iran”. Ce ar însemna acest lucru rămâne neclar.

Observatorii au sugerat de mult timp că Iranul ar începe să „lanceze provocări în domeniul subacvatic”, a remarcat Christian Bueger, profesor de Relații Internaționale la Universitatea din Copenhaga.

„Cel puțin șapte cabluri se află sub apele strâmtorii”, potrivit The Guardian. Există și alte cabluri, dar acestea nu sunt încă operaționale, conform hărților infrastructurii globale de Internet.

Iranul susține că are dreptul să impună taxe de licență în strâmtoare, deoarece aceasta „nu conține niciun centimetru de apă care să facă parte din marea liberă”, potrivit agenției de știri de stat Fars. Cea mai îngustă parte a strâmtorii are o lungime de 21 de mile marine, sau aproximativ 33 km.

Iranul are dreptate când afirmă că granițele teritoriale naționale se întind până la 12 mile marine de țărmurile Iranului și Omanului, țările care mărginesc Strâmtoarea Ormuz. Prin urmare, nicio parte a acesteia nu se află în afara suveranității maritime a acestor două state.

Cu toate acestea, dintre toate cablurile din strâmtoare, „doar două se află în apele teritoriale iraniene - Falcon și Gulf Bridge International”, a declarat Jonas Franken, expert în infrastructură digitală și securitate maritimă de la Universitatea Tehnică din Darmstadt.

O zonă gri în dreptul internațional

Pe de altă parte, Iranul pare dornic să exploateze anumite lacune din dreptul internațional care nu sunt abordate de Convenția Națiunilor Unite privind dreptul mării. Ambiguitatea prevalează cu privire la „dacă există vreo situație specială în strâmtoare”, a spus Bueger, adăugând că există o zonă gri juridică în ceea ce privește „îndatoririle și obligațiile pe care le au statele în ceea ce privește protejarea cablurilor care trec prin zonele lor economice exclusive”.

Această zonă gri nu este neapărat avantajoasă pentru Teheran. Temeiul juridic al planului Iranului este „foarte slab” în conformitate cu dreptul internațional, potrivit lui Basil Germond, profesor de securitate internațională la Universitatea Lancaster. „Toate statele își păstrează libertatea de a instala și întreține cabluri, astfel încât, din punct de vedere juridic, Teheranul nu poate restricționa în mod arbitrar întreținerea”, a spus el.

Citește și:

NATO ia în calcul o misiune pentru securizarea Strâmtorii Ormuz. Comandant: „E în interesul nostru”

Însă dreptul internațional nu a împiedicat până acum Iranul să perturbe transportul maritim comercial și este puțin probabil să zădărnicească vreun plan pe care regimul l-ar putea avea în ceea ce privește impunerea de taxe de licență pentru cablurile submarine.

Ceea ce contează este măsura în care perturbarea fluxului de date sau avarierea cablurilor este fezabilă, a afirmat Germond.

Iranul ar putea constrânge giganții tehnologici să plătească taxa prin „interferarea cu traficul de date, amenințarea cu întreruperea fluxului de date, deteriorarea cablurilor sau pur și simplu împiedicarea întreținerii”, a spus el.

„Teheranul poate încerca să fie credibil prin coerciție, la fel cum procedează cu transportul maritim comercial care încearcă să tranziteze Strâmtoarea Ormuz”, a spus el.

Incidente anterioare din Marea Baltică au demonstrat că cablurile submarine sunt vulnerabile la accidente sau sabotaj, iar Iranul ar putea alege această cale dacă firmele nu plătesc.

Dar companiile americane s-ar putea să nici nu aibă această opțiune din cauza sancțiunilor SUA împotriva Iranului, care interzic majoritatea tranzacțiilor economice cu Republica Islamică.

Operațiuni riscante

Sabotarea unui cablu submarin în Strâmtoarea Ormuz ar putea fi, de asemenea, mai dificilă decât în Marea Baltică, a spus Franken, deoarece fundul mării din strâmtoare „este nisipos și noroios, ceea ce este perfect pentru îngroparea cablurilor”. Nu există statistici oficiale privind măsurile de securitate luate de operatori pentru fiecare cablu, dar el a spus că nu ar fi surprinzător dacă aceste elemente critice de infrastructură ar fi îngropate la câțiva metri sub fundul mării în această regiune geopolitică instabilă.

Avarierea acestor cabluri submarine ar necesita timp și o bună organizare. Navele însărcinate cu această misiune ar fi „ușor de depistat și ar putea deveni ținta Statelor Unite”, a afirmat Franken.

O sursă citată de The Guardian a calificat acest tip de operațiune drept o „misiune sinucigașă”.

Iranul avertizează că va izbucni un război „dincolo de granițele regiunii” dacă SUA reiau atacurile

Toate acestea ar putea determina regimul iranian să se gândească de două ori. De remarcat faptul că cablurile submarine asigură în primul rând acces la internet pentru Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite și Qatar; este puțin probabil ca Europa și Statele Unite să fie afectate.

Principalul risc ar fi o destabilizare și mai mare a unei regiuni aflate deja în centrul atenției. „Cu cât ar fi tăiate mai multe cabluri, cu atât impactul s-ar resimți mai puternic sub forma unei conexiuni mai lente și a unei lățimi de bandă reduse”, a spus Bueger.

Planul Iranului de a extinde războiul în domeniul cablurilor submarine dovedește că Teheranul mai are încă câteva cărți de jucat în războiul asimetric pe care, potrivit lui Bueger, „s-a dovedit a fi singura - dar eficientă - modalitate de a rezista” juggernautului american.

Editor : C.A.