Video Inundațiile au făcut prăpăd în Australia: a plouat într-o zi cât pentru 4 luni. Localnicii s-au refugiat pe acoperișuri

Data publicării:
inundatii in australia
Inundaţiile au izolat oraşe din interiorul Australiei. FOTO: Profimedia Images

Ploile abundente din sud-estul Australiei au provocat miercuri viituri şi au izolat oraşe întregi, unii localnici rămânând blocaţi pe acoperişurile caselor, în timp ce autorităţile au emis ordine de evacuare rapidă, după ce nivelurile râurilor au crescut peste nivelul de pericol, transmite Reuters.

Oraşele mai mici din regiunile Hunter şi Mid North Coast, din New South Wales, cel mai populat stat australian, au fost cele mai afectate de ploaia torenţială. În urnele zone s-au înregistrat în 24 de ore precipitaţii cât pentru patru luni.

„Am văzut o cantitate enormă de precipitaţii”, a declarat Jihad Dib, ministrul Serviciilor de urgenţă din New South Wales.

„A plouat puternic şi continuu. Este adevărat însă faptul că s-a ajuns aici și din cauză că solul este saturat, iar râurile s-au revărsat rapid în urma precipitațiilor abundente”, a adăugat el.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

În ultima sa actualizare, Biroul de Meteorologie din Australia a declarat că unele zone ar putea primi până la 300 mm de ploaie în următoarele 24 de ore, de trei ori mai mult decât media totală pentru luna mai.

În oraşele Taree şi Glenthorne, situate de-a lungul râului Manning, la peste 300 kilometri nord de Sydney, unii locuitori au rămas blocaţi pe verande şi acoperişuri, iar echipele de intervenţie s-au chinuit peste noapte să ajungă în zonă cu barca sau cu avionul, au declarat autorităţile.

„Nu ne aşteptam la o asemenea cantitate de apă”, a declarat Jordan Halloran, locuitor din Glenthorne, pentru ABC News.

„Vecinii noştri vor trebui să urce pe acoperiş în continuare şi, dacă nu suntem salvaţi, aş spune că va trebui să ne facem şi noi drum spre acoperiş”, a adăugat bărbatul.

Comisarul serviciilor de urgenţă din New South, Mike Wassing, a declarat că echipele de urgenţă acordă prioritate maximă salvării persoanelor vulnerabile şi a celor care nu îşi pot părăsi locuinţele.

Editor : C.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Din ce trăiește Nicolae Văcăroiu la 82 de ani. Cum arată acum şi ce pensie are fostul premier
Digi FM
Mircea Solcanu, de la celebritate la perioade în care trăia cu 50 de lei pe săptămână. Ce face astăzi și ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Reacția lui MGK după ce s-a spus că regretă despărțirea de Megan Fox. Replica lui vulgară a devenit virală
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actorul cu care Scarlett Johansson are o „chimie excelentă”: O, îl iubesc. Este unul dintre preferații mei
Adevarul
Orașul european în care o româncă de 25 de ani nu găsește chirie din cauza cățelușei sale: „Aș prefera să...
Newsweek
Un pensionar trebuie să returneze 100.000€ din pensie și să se reangajeze. Cum a rămas fără 19 ani de grupa I
Digi FM
Fiul Ozanei Barabancea, mărturisiri după infarctul suferit la 24 de ani: "O perioadă care mi-a deschis ochii"
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
10 lucruri care ne îmbătrânesc mai repede decât trecerea timpului. Obiceiurile și emoțiile care își lasă...
Digi Animal World
12 rase de câini care pot fi dificil de crescut într-o familie cu copii mici. Ce trebuie să știe părinții
Film Now
Primele imagini din „Miami Vice ’85”. Austin Butler și Michael B. Jordan devin faimoșii detectivi Crockett și...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro