Sari la conținut
News Alert

Investitorii din Sillicon Valley mizează pe industria IT din Europa

Cu 100 de milioane de dolari un investitor poate cumpăra mai multe companii IT bune în Europa decât în Statele Unite. Acesta este motivul pentru care Google, Microsoft, Intel şi alţi giganţi din Sillcon Valley au început să îşi îndrepte atenţia spre startup-urile europene, mai ieftine, dar cu un potenţial la fel de mare ca cele americane.

Dacă în Statele Unite o companie IT abia înfiinţată se aşteaptă să primească o finanţare de 10 milioane de dolari de la investitori, în Berlin, Stockholm, Bucureşti sau Cluj, antreprenorii se descurcă şi cu 200.000-300.000 de dolari. În Europa, o companie care primeşte peste un milion de euro din partea investitorilor, deja este suficient de dezvoltată cât să aibă clienţi.

Potrivit Bloomberg, numai anul acesta americanii au pompat 10 miliarde de dolari în industra IT din Europa. Pe lângă preţul scăzut al companiilor, investitorii din Statele Unite sunt mulţumiţi şi de salariile informaticienilor europeni. În Europa sunt ingineri IT cu experienţă care acceptă să lucreze pentru 65.000 de dolari pe an. Este un salariu mai mic decât cel al unui inginer IT începător din Statele Unite. Iar în Europa de Est experţii în informatică lucrează pe şi mai puţini bani.

Însă sectorul tehnologic din Europa este departe de a fi perfect. Are înainte de toate o problemă de coeziune. Nu are un singur pol al industriei IT, ci mai multe. Aplicaţia Wunderlist, preluată de Microsoft, a fost dezvoltată în Germania, serviciul de difuzare a muzicii Spotify este suedez, iar Rovio, producătorul jocului Angry Birds, este o companie finlandeză. Cum industria IT este împrăştiată pe întreg continentul, procesul de recrutare a specialiştilor este mai dificil şi se limitează în mare parte la ţara de origine a fiecărei companii în parte.

În acelaşi timp şi colaborările sunt mai dificile. Unui antreprenor IT din Berlin îi va fi mai greu să facă afaceri cu unul din Stochkolm sau din Londra. În Statele Unite, majoritatea companiilor tehnologice sunt concentrate în California, iar antreprenorilor de acolo le este mai uşor să se întâlnească şi să lucreze împreună.

Însă, în trecut, principalul motiv pentru care investitorii americani au evitat Europa a fost legislaţia. În special cea a muncii. Deşi IT-iştii lucrează pe salarii mai mici decât cei din Silicon Valley, sunt mult mai greu de concediat. Totuşi, americanii au început să sară peste aceste obstacole în momentul în care au văzut că, în ciuda tuturor dezavantajelor, companiile IT europene pot genera foarte mulţi bani.

Etichete: business club , Europa , video , companii it , sillicon valley , salarii it , industrie it

Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale