Iranienii vin să testeze litoralul românesc

Data publicării:
LITORAL

După ani la rând în care au mers în concediu în Bulgaria sau Turcia, ei vor să vadă ce are de oferit şi ţara noastră. Iranienii vor fi cazaţi în hotelurile din Mamaia, Eforie şi Neptun. Singura lor problemă, pe care tour-operatorii speră să o rezolve rapid, este că vizele pentru România se obţin foarte greu. „Iranienii s-au săturat de Bulgaria şi de aceea pot să fie atraşi spre litoralul românesc”, a spus Asgari Mahrab, preşedintele Bist Tours.

La auzul veştii, hotelierii români şi-au frecat mâinile de bucurie şi au început să lucreze la pachete de vacanţă all inclusive pentru turiştii iranieni. „Vor avea tarife, să spunem, la început, promoţionale, ca să atragem spre litoralul românesc şi spre zona de balneo. Mamaia este un pic mai scumpă, dar şi dumnealor au un sector de turişti care vor prefera Mamaia”, a spus Nicolae Bucovală, hotelier.

„Piaţa de litoral are nevoie de turişti, avem o relaţie veche de colaborare cu statul Iran, aşteptăm să primim cu căldură primul charter de turişti din Iran”, a spus Anca Nedea, purtător de cuvânt Asociaţia Patronală Mamaia. Primul lot va ateriza la Constanţa pe 10 iunie, iar apoi cursele vor continua să sosească până la finalul lunii septembrie. Transportul până în România a fost însă un obstacol greu de depăşit.

„De 2-3 ani de zile încerc să fac o cursă charter, dar din cauza embargoului (impus de Occident - n.r.), aeronavele iraniene nu pot ajunge în Europa ca să alimenteze. Aşa că am hotărât să închiriez un avion de la compania Romavia care poate să meargă fără nicio problemă la Teheran”, a spus Asgari Mahrab, preşedintele Bist Tours. Obţinerea vizelor pentru România rămâne însă o mare problemă pentru turiştii iranieni.

„Republica Iran nu are nicio formalitate greoaie pentru eliberarea vizelor pentru cetăţenii români, aşa cum se se întâmplă în România cu cetăţenii noştri şi orice român care doreşte să viziteze Iranul poate primi imediat viza”, a declarat Ramezani Mojtaba, ataşatul comercial al Ambasadei Republicii Islamice Iran. 30 zile durează până când un cetăţean iranian să obţină viza turistică pentru România, de trei ori mai mult decât în Bulgaria. La vecinii noştri, în perioada sezonului estival, ajung săptămânal opt chartere cu turişti iranieni, adică 15.000 de oameni. Iranul are o populaţie de 70 de milioane de locuitori, care preferă să-şi facă vacanţele în Turcia, ţare unde pot intra fără viză. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri