Iranul a transmis Națiunilor Unite că va considera drept „ținte legitime” toate bazele și infrastructurile americane din Orientul Mijlociu dacă va fi atacat militar de Statele Unite. Într-o scrisoare adresată secretarului general al ONU, Antonio Guterres, Teheranul invocă „dreptul la legitimă apărare”, în contextul escaladării tensiunilor cu Washingtonul.
Iranul îşi reiterează ameninţările la adresa bazelor americane în Orientul Mijlociu, în cazul unui atac american, într-o scrisoare adresată secretarului general al ONU, în contextul unor tensiuni cu Statele Unite, relatează Agerpres.
„În cazul în care Iranul va fi agresat militar, va riposta în mod decisiv şi proporţional, potrivit principiilor legitimei apărări înscrise în Articolul 51 al Chatrei ONU”, i-a scris joi ambasadorul iranian la ONU lui Antonio Guterres. „În astfel de circumstanţe, toate bazele, infrastructurile şi bunurile” americane ”în regiunea (Orientului Mijlociu) constituie ţinte legitime”.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Cele două ţări au încheiat marţi, în Elveţia, a doua rundă de negocieri. Tot marţi, în paralel, liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a ameninţat într-un discurs virulent că portavionul american prezent la Golful Parsic poate fi scufundat.
Negocierile de marţi au părut să nu conducă imediat la o apropiere sensibilă a poziţiilor. Gardienii Revoluţiei, armata ideologică a Republicii islamice, desfăşoară manevre militare, cu aerul unei demonstraţii de forţă, în Strâmtoarea Ormuz, un punct de trecere strategic în comerţul mondial cu petrol.
Preşedintele american Donald Trump a anunţat joi că-şi acordă 10 până la 15 zile pentru a decide dacă este posibil un acod cu Iranul sau dacă recurge, din contră, la forţă împotriva Teheranului. El a repetat, într-un discurs, la Washington, că, în lipsa unui acord „pertinent”, se vor întâmpla „lucruri rele”.
Citește și Concentrarea de nave și avioane de luptă ale SUA în Orientul Mijlociu pregătește terenul pentru un război cu Iranul. Scenarii posibile
Editor : M.I.