Iranul susține că Rusia și China îl sprijină „politic și în alte moduri” în războiul cu SUA și Israelul

Data publicării:
Abbas Araghchi
Abbas Araghchi, ministrul iranian de Externe. Sursa foto: Profimedia Images

Ministrul de externe al Iranului, Abbas Araghchi, a declarat într-un interviu acordat postului american NBC că Rusia și China sprijină Republica Islamică „politic și în alte moduri”, fără a oferi detalii, în contextul atacurilor lansate recent de Statele Unite și Israel.

Când a fost întrebat dacă Teheranul a primit ajutor militar din partea Moscovei şi a Beijingului de la începutul atacurilor americane şi israeliene acum aproape o săptămână, Araghchi a spus doar că acesta „a fost întotdeauna furnizat”, dar a refuzat să ofere orice fel de detalii despre cooperarea cu alte ţări „în plin război”.

Jurnalistul american a insistat, întrebându-l pe şeful diplomaţiei iraniene dacă a existat vreo asistenţă militară din partea Rusiei de la începutul atacurilor americane şi israeliene. „Ştiţi, am lucrat împreună în trecut şi acest lucru a continuat şi va continua, cred”, a răspuns Araghchi, citat de portalul pro-Kremlin Lenta.ru.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat joi că Rusia nu este parte a conflictului din Orientul Mijlociu. Războiul din Iran nu este războiul Rusiei, iar Moscova trebuie să-şi urmărească interesele proprii „oricât de cinic ar părea aceasta”, a afirmat Peskov.

Diplomaţia rusă a cerut anterior încetarea războiului din Iran şi a purtat discuţii cu majoritatea puterilor din Golful Persic, în timp ce Ministerul rus de Externe le-a criticat pentru că nu au condamnat de la început atacurile SUA şi ale Israelului asupra Republicii islamice.

La rândul său, guvernul chinez şi-a reiterat îngrijorarea cu privire la deteriorarea situaţiei şi a îndemnat părţile să evite o escaladare suplimentară, anunţând în acelaşi timp trimiterea unui emisar special în zonă pentru a media conflictul.

China „se opune ferm oricărei acţiuni care încalcă suveranitatea, securitatea şi integritatea teritorială a altor ţări”, a declarat anterior purtătoarea de cuvânt a Ministerului chinez de Externe, Mao Ning, subliniind că Beijingul cere părţilor implicate „să evite agravarea tensiunilor şi a conflictului”.

China, principalul partener comercial al Teheranului şi cel mai mare cumpărător de petrol iranian, a condamnat moartea ayatollahului Ali Khamenei şi încălcarea suveranităţii Iranului.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Lia Olguța Vasilescu. Salariul pe care îl primeşte ca primar al Craiovei
Digi FM
Val de controverse după ce copiii Antoniei și ai lui Alex Velea au lansat o piesă. Andreea Raicu, reacție...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cât au crescut fiii lui Ricky Martin! Imagini rare cu gemenii Valentino și Matteo în Argentina
Film Now
Christina Applegate, diagnosticată cu scleroză multiplă, ar fi fost internată în spital. Ce se știe despre...
Adevarul
Scenă neverosimilă la Survivor! În stare de ebrietate, Gabi Tamaș a făcut prăpăd cu toporul, pe platourile de...
Newsweek
În ce județe pensiile nu se pot plăti? Cifrele arată că sistemul de pensii e în colaps în jumătate din România
Digi FM
Ce au descoperit medicii în stomacul unui bărbat internat cu dureri abdominale groaznice: „Era acolo de 20 de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
“Port fața și mâinile altcuiva”. Primul om cu transplant de față și mâini povestește cum a supraviețuit...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Cum arată Gabriela Spanic în 2026, la 52 de ani. Actrița, despre cel mai greu moment: „Au încercat să mă...
UTV
Fiica lui Florin Dumitrescu, Mia, a împlinit 11 ani. „Cu ea am învățat din nou să văd partea frumoasă din...