Iranul trece la amenințări la adresa soldaților americani: Îi vom trata ca pe ISIS

Data publicării:
Firing_Zelzal_3_missile-wikipedia
Foto: Rachetele iraniene Zelzal | Foto: wikipedia.org

Corpul Gardienilor Revoluției, trupele de elită iraniene, a avertizat duminică Statele Unite că bazele și militarii desfăşuraţi în Orientul Mijlociu vor fi în pericol în cazul în care Washingtonul impune noi sancțiuni Iranului, transmite Agerpres.

Firing_Zelzal_3_missile-wikipedia
Foto: Rachetele iraniene Zelzal | Foto: wikipedia.org

„În cazul în care se aplică legea privind noile sancțiuni ale SUA, această țară va trebui să-și transfere bazele regionale la 2.000 de kilometri pătrați de raza de acțiune a rachetelor iraniene", a declarat comandantul Gardienilor Revoluției, generalul Mohamad Ali Jafari.

Generalul iranian a subliniat, citat de agenția oficială Irna, că, dacă Washingtonul va include în cele din urmă Gardienii Revoluției pe lista grupărilor teroriste, acest corp „va trata armata SUA în întreaga lume, dar mai ales în Orientul Mijlociu, așa cum tratează Daesh” (acronimul în limba arabă al grupării teroriste Statul Islamic, SI — n.r.).

În luna august, președintele american Donald Trump a promulgat o lege care prevede sancțiuni la adresa Iranului, Rusiei și Coreei de Nord. În plus, Trump trebuie să se decidă până la 15 octombrie dacă certifică sau nu faptul că Iranul respectă prevederile acordului nuclear semnat în 2015 de Teheran și șase mari puteri.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri