Israelul a acceptat noua propunere americană de încetare a focului în Fâșia Gaza. Reacție dură din partea Hamas

Data actualizării: Data publicării:
Benjamin Netanyahu.
Benjamin Netanyahu. Foto: Profimedia Images

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu le-a spus familiilor ostaticilor reţinuţi în Fâșia Gaza că Israelul a acceptat o nouă propunere de încetare a focului, prezentată de trimisul special al preşedintelui american Donald Trump în Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, relatează AFP şi Reuters. Propunerea americană de încetare a focului în Fâşia Gaza, aprobată de Israel, „nu răspunde niciunei cereri a poporului nostru”, a anunțat, în schimb, unul dintre liderii Hamas.

Liderii Hamas critică propunerea SUA

ACTUALIZARE 23.20 Propunerea americană de încetare a focului în Fâşia Gaza, aprobată de Israel, „nu răspunde niciunei cereri a poporului nostru”, a declarat joi Bassem Naim, unul dintre liderii Hamas aflaţi în exil, relatează France Info.

„Răspunsul ocupaţiei (Israel - n.r.) înseamnă, în esenţă, perpetuarea ocupaţiei, continuarea crimelor şi a înfometării şi nu răspunde niciunei cereri a poporului nostru, în special încetarea războiului şi a foametei”, a spus liderul Hamas.

Totuşi, „conducerea mişcării examinează, cu un mare simţ al responsabilităţii şi cu patriotism, răspunsul care trebuie dat la această propunere”, a adăugat el.

Casa Albă confirmă că Israelul a aprobat propunerea

ACTUALIZARE 22:30 - Israelul a aprobat ultima propunere americană de încetare a focului în Gaza înainte ca aceasta să fie trimisă grupării palestiniene Hamas, a declarat joi purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, informează Reuters.

Preşedintele Donald Trump şi trimisul special Steve Witkoff au înaintat propunerea către Hamas după ce Israelul a aprobat-o, a spus ea.

„Pot confirma, de asemenea, că discuţiile continuă şi sperăm că va avea loc un armistiţiu în Gaza, astfel încât să putem readuce toţi ostaticii acasă”, a declarat Leavitt într-o conferinţă de presă.

Întrebată dacă Hamas a acceptat propunerea, ea a răspuns: „Nu, din câte ştiu”.

Știre inițială:

„Suntem pe punctul de a trimite o nouă propunere”, a declarat miercuri Steve Witkoff. El a spus că are „un sentiment foarte bun cu privire la posibilitatea de a ajunge la (...) un armistiţiu temporar şi o soluţie pe termen lung”.

Hamas a anunţat, la rândul său, că va studia aceeaşi propunere americană de armistiţiu, în timp ce armata israeliană şi-a continuat ofensiva în Fâșia Gaza cu obiectivul declarat de a distruge mişcarea islamistă palestiniană şi de a recupera ostaticii care se află încă acolo. „Conducerea mişcării (...) a primit noua propunere a (trimisului special al preşedintelui american Donald Trump pentru Orientul Mijlociu, Steve) Witkoff din partea mediatorilor şi o studiază în prezent în mod responsabil, astfel încât să servească intereselor poporului nostru, să-i aducă alinare şi să conducă la un armistiţiu permanent în Fâşia Gaza”, se arată într-un comunicat al Hamas.

În a 600-a zi a războiului din Fâșia Gaza, declanşat de atacul fără precedent al Hamas asupra Israelului de la 7 octombrie 2023, premierul israelian Benjamin Netanyahu a afirmat că Israelul l-a ucis pe Mohammed Sinwar, considerat unul dintre ultimii lideri activi ai mişcării islamiste din micul teritoriu de coastă devastat de lupte.

Atacul din 7 octombrie a provocat moartea a 1.218 persoane din partea israeliană, majoritatea civili, potrivit unui bilanţ al AFP întocmit pe baza datelor oficiale. Din cele 251 de persoane răpite în acea zi, 57 sunt încă reţinute în Gaza, dintre care cel puţin 34 au murit, potrivit autorităţilor israeliene.

Peste 54.249 de palestinieni, majoritatea civili, au fost ucişi în campania de represalii israeliene, potrivit datelor Ministerului Sănătăţii din Fâșia Gaza, considerate fiabile de ONU.

Editor : C.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Din ce trăiește Nicolae Văcăroiu la 82 de ani. Cum arată acum şi ce pensie are fostul premier
Digi FM
Mircea Solcanu, de la celebritate la perioade în care trăia cu 50 de lei pe săptămână. Ce face astăzi și ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Reacția lui MGK după ce s-a spus că regretă despărțirea de Megan Fox. Replica lui vulgară a devenit virală
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actorul cu care Scarlett Johansson are o „chimie excelentă”: O, îl iubesc. Este unul dintre preferații mei
Adevarul
Orașul european în care o româncă de 25 de ani nu găsește chirie din cauza cățelușei sale: „Aș prefera să...
Newsweek
Un pensionar trebuie să returneze 100.000€ din pensie și să se reangajeze. Cum a rămas fără 19 ani de grupa I
Digi FM
Fiul Ozanei Barabancea, mărturisiri după infarctul suferit la 24 de ani: "O perioadă care mi-a deschis ochii"
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
10 lucruri care ne îmbătrânesc mai repede decât trecerea timpului. Obiceiurile și emoțiile care își lasă...
Digi Animal World
12 rase de câini care pot fi dificil de crescut într-o familie cu copii mici. Ce trebuie să știe părinții
Film Now
Primele imagini din „Miami Vice ’85”. Austin Butler și Michael B. Jordan devin faimoșii detectivi Crockett și...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro