Video Israelul admite că au fost făcute greşeli în uciderea unor medici în Gaza

Data publicării:
Paramedici Gaza
Foto: Profimedia

Armata israeliană a recunoscut că soldaţii săi au făcut greşeli în uciderea a 15 angajaţi ai serviciilor de urgenţă, în 23 martie, în sudul Gaza, scrie BBC.

Asupra convoiului de ambulanţe ale Societăţii Palestiniene de Semilună Roşie (PRCS), o maşină a ONU şi un camion de pompieri de la Apărarea Civilă din Gaza s-a tras în apropiere de Rafah, scrie News.ro.

Iniţial, Israelul a susţinut că trupele au deschis focul întrucât convoiul s-a apropiat „suspect” în întuneric, fără faruri sau semnale luminoase. Deplasarea autovehiculelor nu fusese coordonată sau agreată de armată.

Imagini filmate cu telefonul mobil de către unul dintre paramedicii care au fost ucişi arată că vehiculele aveau luminile aprinse atunci când au răspuns unui apel pentru a ajuta persoane rănite.

Forţele de Apărare ale Israelului (IDF) insistă că şase dintre medici, cel puţin, aveau legături cu Hamas, însă deocamdată nu a prezentat dovezi. IDF recunoaşte că ei erau neînarmaţi când soldaţii au deschis focul.

Clipul video, publicat iniţial de New York Times, arată cum vehiculele se deplasează pe drum când, fără vreo avertizare, încep împuşcăturile, chiar înainte de răsărit.

Filmarea continuă pentru mai mult de cinci minute, iar paramedicul, identificat ca Refat Radwan, este auzit în timp ce îşi spune ultimele rugăciuni, înainte ca vocile soldaţilor israelieni să se audă apropiindu-se de vehicule.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Un oficial al IDF i-a informat pe jurnalişti, sâmbătă seară, afirmând că soldaţii au tras anterior asupra unei maşini în care se aflau trei membri Hamas.

Când ambulanţele au răspuns şi s-au apropiat de zonă, monitoarele de supraveghere aeriană i-au informat pe soldaţii de la sol despre convoiul care „avansa suspect”.

Când ambulanţele s-au oprit lângă maşina Hamas, soldaţii au presupus că sunt ameninţaţi şi au deschis focul, în pofida faptului că nu aveau dovezi că vreo persoană din echipajul de urgenţă era înarmată.

Israelul a admis că relatările sale anterioare, în care susţinea că vehiculele s-au apropiat fără lumini, au fost inexacte, atribuindu-le soldaţilor implicaţi.

Imaginile video arată că vehiculele erau marcate vizibil şi că paramedicii purtau uniforme reflectorizante.

Soldaţii au îngropat trupurile celor 15 angajaţi ucişi în nisip pentru a le proteja de animalele sălbatice, a afirmat oficialul, susţinând că vehiculele au fost mutate şi îngropate în ziua următoare, pentru a elibera drumul.

Ele nu au fost descoperite decât la o săptămână de la incident, pentru că agenţiile internaţionale, inclusiv ONU, nu au putut asigura accesul sigur în zonă sau să identifice locul.

Când o echipă de ajutor a găsit cadavrele, a descoperit şi telefonul mobil al lui Refat Radwan, conţinând filmarea incidentului.

Oficialul militar israelian a negat că vreunul dintre medici ar fi fost încătuşat înainte de a muri şi a spus că ei nu au fost executaţi de la mică distanţă, aşa cum au sugerat unele relatări.

Anterior, un paramedic care a supravieţuit a declarat pentru BBC că ambulanţele aveau luminile pornite şi a negat că ai săi colegi ar fi avut legături cu gruparea militantă.

IDF a promis o „examinare riguroasă” a incidentului, afirmând că va „înţelege succesiune de evenimente şi gestionarea situaţiei”.

Semiluna Roşie şi multe alte organizaţii internaţionale solicită o anchetă independentă.

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Dorin Mateiu. Cum a ajuns „Regele mezelurilor” în topul celor mai bogați oameni de afaceri din...
Digi FM
Ce vârstă are Dorin Mateiu, bărbatul care a însoțit-o pe Simona Halep în Mykonos. Diferența dintre ei nu a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Adda, imagini rare de la începutul relației cu soțul ei. Cum a început povestea lor de iubire și de ce s-au...
Film Now
Cum arată azi Zack, blonduțul din "Salvați de clopoțel". A trecut de 50 de ani, are patru copii și e în formă...
Adevarul
„Un bacalaureat de mântuială". O profesoară cu zeci de ani la catedră acuză că examenul a fost simplificat...
Newsweek
Ministrul Muncii anunță că sistemul de pensie este în pericol. Crește vârsta de pensionare sau scad pensiile?
Digi FM
Ce băiat mare au Adrian Enache și Iuliana Marciuc! David a terminat anul doi de facultate în Olanda și vine...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Hugh Jackman, criticat dur de fani după ce a făcut publică o fotografie în care apare alături de Sutton...
UTV
Andra a făcut furori într-o rochie scurtă și mulată. Cum a reusit artista să slăbeasca 10 kilograme