Israelul cere „demilitarizarea totală a Fâşiei Gaza” pentru a trece la a doua fază a armistiţiului. Reacția Hamas

Data publicării:
hamas
A doua fază a armistițiului trebuie să permită eliberarea tuturor ostaticilor aflaţi în viaţă rămaşi în Gaza. Sursa foto: Profimedia Images

Israelul a cerut marţi „demilitarizarea totală a Fâşiei Gaza” pentru a trece la a doua fază a acordului de armistiţiu cu Hamas intrat în vigoare în ianuarie. Solicitarea a fost calificată drept un „nonsens” de Sami Abu Zuhri, membru al conducerii grupării.

„Nu există un acord cu privire la faza a doua”, a declarat ministrul israelian de externe Gideon Saar la o conferinţă de presă la Ierusalim.

„Cerem demilitarizarea totală a Gazei. Hamas şi Jihadul Islamic afară. Şi daţi-ne înapoi ostaticii. Dacă acceptă asta, putem aplica mâine” faza a doua, „va trebui doar să discutăm raportul de terorişti pe care vor să-i vadă scoşi din închisorile noastre” pentru fiecare nou ostatic eliberat, a adăugat el.

Sami Abu Zuhri, membru al conducerii Hamas, a respins aceste cereri. „Orice discuţie despre armele de rezistenţă (faţă de Israel) este un nonsens. Armele rezistenţei sunt o linie roşie pentru Hamas şi pentru toate grupurile de rezistenţă”, a subliniat acesta, citat de Reuters şi AFP.

„Este o chestiune nenegociabilă” şi „orice discuţie privind deportarea luptătorilor rezistenţei sau a poporului nostru este respinsă” în avans, a adăugat el. „Poporul nostru şi rezistenţa sa sunt adânc înrădăcinate în pământul nostru”.

Acesta le-a cerut „mediatorilor şi comunităţii internaţionale să dea dovadă de (putere de) constrângere împotriva ocupaţiei (Israel, n.red.AFP) pentru a-l împiedica pe (prim-ministrul israelian Benjamin) Netanyahu să se sustragă (angajamentelor sale), să tergiverseze (continuarea procesului de armistiţiu) sau să reia” războiul.

„Intrarea ajutorului este prevăzută” de acordul de armistiţiu, a menţionat el, referitor la textul acordului care nu a fost niciodată publicat.

Israelul şi-a anunţat duminică decizia de a suspenda ajutorul umanitar pentru Fâşia Gaza, pe fondul dezacordului cu Hamas cu privire la modul de a continua fragilul armistiţiu intrat în vigoare pe 19 ianuarie, după mai bine de 15 luni de război care a devastat teritoriul palestinian.

Scopul declarat de Benjamin Netanyahu este de a forţa Hamas să accepte condiţiile dictate de Israel pentru a trece la implementarea celei de-a doua etape a acordului de încetare a focului, obţinut cu greu în ianuarie prin medierea Qatarului, cu ajutorul Statelor Unite şi Egiptului. Prima fază a armistiţiului a permis întoarcerea în Israel a 33 de ostatici, inclusiv opt decedaţi, în schimbul eliberării a aproximativ 1.800 de prizonieri palestinieni.

Ministrul israelian de externe a mai afirmat, citat marţi de Times of Israel şi dpa, că principala sursă de venit a Hamas o reprezintă acum ajutorul umanitar pentru Fâşia Gaza, susţinând că grupul foloseşte bunurile în scopuri teroriste, conform biroului său.

Martori oculari au indicat că bande şi luptători ai Hamas înarmaţi au jefuit în mod repetat transporturi de ajutoare în Gaza, vânzând multe dintre bunurile confiscate la preţuri ridicate.

În conformitate cu termenii acordului din ianuarie, a doua fază trebuie să permită eliberarea tuturor ostaticilor aflaţi în viaţă rămaşi în Gaza, în schimbul eliberării de noi deţinuţi palestinieni. Din cele 251 de persoane răpite în Israel la 7 octombrie 2023 în timpul atacului Hamas care a declanşat ostilităţi, 58 sunt încă reţinute în Fâşia Gaza, dintre care 34 au fost declarate moarte de armata israeliană.

Ministrul israelian al apărării, Israel Katz, a declarat în ce-l priveşte luni seară că Israelul va mai continua negocierile doar pentru câteva zile.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu încasează Lia Olguța Vasilescu de la Primăria Craiovei. Studiile pe care le are edilul
Digi FM
Șefa ANM, reacție după dezvăluirile Dianei Buzoianu legate de cumpărăturile de lux: "În 12 august am depus o...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Val de reacții după ce Bianca Censori a apărut într-o nouă ținută provocatoare. Topul nu i-a acoperit bustul...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Scandal între Halle Berry și Olivier Martinez. El o acuză că l-a agresat pe fiul lor, ea dă replica: "Eu sunt...
Adevarul
De ce evită Nicușor Dan să-l desemneze pe Sorin Grindeanu premier. Explicaţiile unui expert în economie...
Newsweek
Pensiile nu au fost indexate doi ani. Pot fi recuperați banii? Un avocat spune cum pot acționa pensionarii
Digi FM
George Clooney, eclipsat de eleganța soției sale. Amal, spectaculoasă într-o rochie strălucitoare, cu umerii...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Pământ şi Marte sunt vecine, dar s-au format în mod diferit. „O adevărată muncă de detectiv să afli ce s-a...
Digi Animal World
Turiștii de pe o plajă din Australia, șocați de o creatură ieșită din ocean. Este considerată „cea mai...
Film Now
Brooke Shields, în costum de baie fără bretele, la 61 de ani: "Cea mai frumoasă din lume". S-a aventurat în...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”