Israelul susține că e pregătit să răspundă „cu forță” unui posibil atac iranian: „Nu sunt sigur că va comite această greşeală”

Data publicării:
Fateh-110 - Iranian missile
Racheta iraniană Fateh-110. Imagine cu caracter ilustrativ. Foto: Profimedia

Israelul s-a declarat pregătit miercuri să riposteze „cu forţă” unui eventual atac iranian, în plină reluare a ostilităţilor între Teheran şi Washington, relatează AFP.

Israelul a declanşat războiul în Orientul Mijlociu alături de Statele Unite la sfârşitul lunii februarie, dar a rămas în retragere pe plan militar după semnarea unui acord de încetare a focului între Washington şi Teheran în aprilie, chiar şi atunci când acesta s-a prăbuşit odată cu noile confruntări.

Miercuri, Iranul a lansat atacuri asupra mai multor ţări din regiune, ca răspuns la bombardamentele americane.

„În acest moment, (iranienii) efectuează atacuri în întreaga regiune, cu excepţia noastră. Dar este posibil să ne atace şi suntem pregătiţi pentru asta”, a declarat ministrul Apărării Israel Katz într-o conferinţă organizată de instituţia de presă israeliană Ynet.

Ministrul de externe Gideon Saar a dat asigurări că Israelul nu are „intenţia de a se alătura războiului în acest moment”.

„Dacă vom fi atacaţi de Iran, cu siguranţă vom răspunde cu forţă, dar nu sunt sigur că Iranul va comite această greşeală”, a declarat el într-un interviu acordat postului de televiziune France 24, difuzat miercuri.

La rândul său, Katz a afirmat că avioanele militare israeliene sunt „gata de decolare” şi a subliniat că iranienilor „le place să atace în timpul sărbătorilor evreieşti”.

Israelul s-a confruntat de mai multe ori în istoria sa cu atacuri în timpul sărbătorilor evreieşti - dar nu din partea Iranului -, o amintire care revine la suprafaţă de fiecare dată când se apropie perioadele de sărbători.

Este cazul, de exemplu, al Războiului de Yom Kippur din 1973, declanşat de un atac surpriză al Egiptului şi Siriei chiar de Yom Kippur. Sau al atacului fără precedent condus de mişcarea palestiniană Hamas pe 7 octombrie 2023, într-o zi de Sabat şi de sărbătoarea evreiască Simchat Torah.

Sărbătorile evreieşti de toamnă vor începe la căderea nopţii pe 11 septembrie cu Rosh Hashana, Anul Nou evreiesc, urmat de Yom Kippur între 20 şi 21 septembrie şi de Sukkot începând cu 25 septembrie.

Activitatea încetineşte considerabil în Israel în această perioadă, însă armata şi forţele de securitate rămân, în mod tradiţional, puternic mobilizate.

Citește și: 

Donald Trump sugerează redenumirea Strâmtorii Ormuz: „La fel ca America însăși, ar fi mai «fierbinte» ca niciodată”

Opțiunile Iranului privind riposta odată cu reluarea războiului deschis cu SUA

Editor : A.M.G.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce urmează pentru clienții și angajații Carrefour România. Schimbările pregătite după preluarea de către...
Digi FM
O elevă eminentă a fost suspendată chiar în prima zi de școală. Motivul neașteptat pentru care a refuzat să...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Arată de 32!” Elizabeth Hurley, apariție spectaculoasă la 61 de ani, în costum de baie. Fanii au reacționat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
„Practical Magic 2”, debut dezamăgitor la box-office. Cât a încasat în primul weekend filmul cu Nicole Kidman...
Adevarul
„Unii români sunt extrem de aroganți și nu admit că nu știu ceva”. Cu ce naționalități preferă IT-iștii...
Newsweek
Senatul acordă un nou beneficiu la pensie. Ce noi obligații are Casa de Pensii față de pensionari?
Digi FM
Imagini rare cu Mel Gibson și fiica sa. La 16 ani, Lucia este deja la fel de înaltă ca tatăl ei
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
O „dualitate fascinantă”. Oamenii de ştiinţă au descoperit la o femeie de 117 ani atât semne de îmbătrânire...
Digi Animal World
Au comandat o pizza, dar s-au trezit cu un musafir nepoftit. Ce a găsit o familie din Australia lângă...
Film Now
Ce spune Chris Rock despre palma primită de la Will Smith, la patru ani de la incident: "Am avut o zi...
UTV
Alina Șerban a câștigat Premiul Publicului la Veneția. Filmul „Eu contez” este inspirat din viața regizoarei