JD Vance susține că Iranul nu e dispus să accepte liniile roșii ale lui Donald Trump în dosarul nuclear: „Să nu ajungem în acel punct”

Data publicării:
Vicepreşedintele american, JD Vance.
Vicepreşedintele american, JD Vance. Foto: Profimedia Images

Vicepreședintele SUA, JD Vance, spune că, deși s-au înregistrat unele progrese în cadrul discuțiilor de astăzi dintre SUA și Iran cu privire la programul nuclear al acesteia, Republica Islamică nu este dispusă să accepte unele dintre condițiile impuse de Washington, relatează Times of Israel.

„Un aspect al negocierilor de azi dimineață este că, în anumite privințe, acestea au decurs bine. Părțile au convenit să se întâlnească ulterior, dar, în alte privințe, a fost foarte clar că președintele a stabilit câteva linii roșii pe care iranienii nu sunt încă dispuși să le recunoască și să le respecte”, a declarat vicepreședintele american într-un interviu acordat Fox News.

Detaliind puțin ce înseamnă aceste linii roșii, Vance a susținut că SUA nu vor permite Iranului să obțină arme nucleare, argumentând că acest lucru ar duce la o cursă a înarmărilor la nivel mondial, care ar fi periculoasă pentru America.

El spune că președintele american Donald Trump „își rezervă dreptul” de a declara că diplomația și-a atins scopul. Trump a amenințat anterior Iranul cu atacuri militare și a consolidat forțele americane în Orientul Mijlociu, dar recent și-a exprimat angajamentul față de negocierile cu Iranul.

„Vom continua să lucrăm la acest lucru, dar, desigur, președintele își rezervă dreptul de a decide când consideră că diplomația și-a atins scopul. Sperăm să nu ajungem în acel punct, dar dacă se va întâmpla, va fi decizia președintelui”, a adaugat el.

Amintim că Iranul și Statele Unite au ajuns la un acord privind principalele „direcții de urmat” în cadrul celei de-a doua runde de negocieri nucleare de la Geneva, marți, dar mai sunt încă multe de făcut, a declarat ministrul iranian de Externe, Abbas Araqchi.

Citește și: 

„Nu știm ce se va întâmpla în următoarea oră”. Iranul, măcinat de furie și durere după încetarea protestelor: „Tremură de frică”

Iranul spune că poziția SUA privind problema nucleară „a devenit mai realistă”

Editor : A.M.G.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine poate ieși mai devreme la pensie. Trei situații prevăzute de noua lege care îi avantajează pe români
Digi FM
Vila unde regina Elisabeta a II-a își savura ceaiul la malul mării a fost scoasă la vânzare. Cum arată...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Puya își anunță retragerea din muzică după peste 20 de ani de carieră: „Mai fac trei albume și gata. Pensie!”
Film Now
Jennifer Lopez, în centrul speculațiilor despre operații estetice, după o apariție care a făcut valuri: "De...
Adevarul
Un antiinflamator luat frecvent pentru dureri articulare poate avea riscuri serioase. Milioane de oameni îl...
Newsweek
Un tribunal a declarat contributiv la pensie stagiul aferent grupelor de muncă. Alt tribunal a refuzat. De ce?
Digi FM
„Era furios”. Sharon Stone dezvăluie reacția halucinantă a soțului ei când medicii i-au recomandat o dublă...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Obiceiul de seară care îți afectează creierul fără să îți dai seama. Mulți îl practică înainte de culcare
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Jennifer Aniston face declarații rare, la mai bine de 20 de ani, despre Brad Pitt. Ce a spus despre apariția...
UTV
Jennifer Lopez a întors toate privirile la premiera filmului „Office Romance”. Artista a apărut alături de...