Jumătate dintre membrii Congresului american sunt milionari

Data publicării:
capitoliu captura

Este pentru prima dată în istoria Congresului american când apare această situaţie. Datele arată că, în medie, democraţii sunt mai bogaţi decât republicanii, iar senatorii au averi mai mari decât membrii Camerei Reprezentanţilor.

Cel mai bogat congresman este un republican din California, cu o avere de aproape 600 de milioane de dolari. Banii provin din afacerea pe care o deţine, o companie care vinde sisteme antifurt pentru maşini.

Şi cel mai sărac membru al Congresului vine tot din California. El are datorii de 12 milioane de dolari, care reprezintă împrumuturi făcute de ferma de lactate pe care o deţine.

Informaţiile au fost publicate într-o perioadă în care sunt dezbătute teme precum salariul minim pe economie şi nivelul ajutorului de şomaj, dar şi în contextul în care credibilitatea actualulului Congres este una dintre cele mai scăzute din istorie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri