„Kill line” vs. „Chinamaxxing”: bătălia trendurilor online. Cum au ajuns chinezii să creadă că viața în SUA este la un pas de dezastru

Data publicării:
ilustrație cu steagurile Chinei și SUA
Propaganda chineză a descris de mult timp Occidentul drept un tărâm al sărăciei și depravării, iar, acum, și oamenii de rând din China au început să fie mai critici la adresa Americii. Foto: Profimedia Images

În ultimele luni, două comunități online care operează de obicei complet independent una de cealaltă au început să pară ca două lumi în oglindă. În timp ce, în China, noul trend popular „kill line” este bazat pe ideea că viața în Statele Unite este mereu la un pas de dezastru, de partea cealaltă a Oceanului Pacific, americanii din generația Z se delectează cu activități inspirate din cultura chineză – de la a bea mereu apă caldă și până la jocul de mahjong – regăsite sub umbrela trendului „Chinamaxxing”.

„Kill line” este un termen inspirat din jocurile video – o situație în care puterea jucătorului este atât de scăzută încât o singură lovitură l-ar ucide. În China, termenul se referă la riscurile pe care le presupune viața de zi cu zi în Statele Unite.

În ultima perioadă, rețelele sociale din China s-au umplut de discuții despre așa-numita „linie a morții” care ar exista în societatea americană. Postări online, articole de știri, podcasturi și bloguri descriu Statele Unite drept un infern capitalist.

Într-un videoclip postat pe RedNote, o platformă de social media și comerț electronic care seamănă cu Instagram, pe un cont administrat de autoritățile chineze, pare că o persoană fără adăpost din SUA vorbește despre cum, în trecut, câștiga 450.000 de dolari pe an.

În realitate, este vorba despre un videoclip mai vechi despre problema persoanelor fără adăpost de pe străzile Londrei, potrivit The Guardian.

„Clasa de mijloc se prăbușește. Pierzătorii cad într-un abis din care nu mai există cale de întoarcere”

Un alt caz care a devenit viral este cel al lui Tylor Chase, un actor care a apărut ca adolescent într-un serial popular de pe canalul Nickelodeon, dar a ajuns recent să trăiască pe străzi în California.

„Soarta lui Tylor confirmă existența unei ‘linii a morții’ în societatea americană, unde clasa de mijloc se prăbușește într-o clasă inferioară”, a spus un prezentator TV din China. „Această ‘linie a morții’ expune natura duală a Americii: câștigătorii obțin succesul suprem, în timp ce pierzătorii cad într-un abis din care nu mai există cale de întoarcere.”

persoană-fără-adăpost-denver
Din cauza propagandei de stat, care laudă guvernul chinez pentru eradicarea sărăciei extreme, mulți oameni din China ajung să creadă că riscurile producerii unei catastrofe sociale sunt mult mai mari în SUA decât în China. Foto: Profimedia Images

Postările cu hashtag-ul „kill line” au fost vizualizate de peste 600 de milioane de ori pe Weibo, o altă platformă socială din China.

Propaganda chineză a descris de mult timp Occidentul drept un tărâm al sărăciei și depravării. În primii ani ai Revoluției Culturale, ziarul oficial al Partidului Comunist din China publica uneori și trei articole pe zi despre „iadul” din SUA, unde propaganda oficială spunea că oamenii de rând mor de foame, iar elita miliardarilor este plină de „vampiri”: „un paradis pentru bogați, un iad pentru săraci”.

Chinezii de rând, însă, vedeau în continuare SUA drept un tărâm al oportunității și prosperității, mai ales după ce China a început, din anii ‘80, să permită un schimb de informații mai liber între cele două lumi.

Atitudinea chinezilor față de America s-a schimbat odată cu echilibrul de putere dintre China și SUA

La finalul anului 2025, însă, totul s-a schimbat. Cel mai nou trend a început în luna noiembrie, atunci când un student chinez care locuiește în Seattle a înregistrat un videoclip de cinci ore transmis live pe site-ul BiliBili, în care descria cum a văzut copii înfometați de Halloween și viața dură pe care o au persoanele defavorizate din cea mai mare economie a lumii.

În scurt timp, termenul „kill line” s-a răspândit în toată comunitatea online din China.

„Chinezii sunt mult mai critici la adresa Statelor Unite acum”, a explicat Ren Yi, un influent comentator naționalist din China care administrează un blog sub numele de „Chairman Rabbit”. „Atitudinea lor față de America s-a schimbat constant, ceea ce este strâns legat de schimbarea echilibrului de putere dintre cele două națiuni.”

Cu toate că și China are probleme cu sărăcia, datorită unor factori culturali și sociali specifici, oamenii rareori ajung să trăiască pe străzi, potrivit lui Ren.

„În China, poți întotdeauna să primești sprijin din partea familiei apropiate și extinse, ai mereu pe cineva care să te ajute”, a spus Ren. Chinezii care se uită la problemele din America „nu le înțeleg”.

Din cauza propagandei de stat, care laudă guvernul chinez pentru eradicarea sărăciei extreme, și a felului în care autoritățile ascund numărul real al persoanelor fără adăpost, mulți chinezi ajung să creadă că riscurile producerii unei catastrofe sociale sunt mult mai mari în SUA decât în China.

Autoritățile chineze vor să profite de trendul „Chinamaxxing” ca să atragă mai mulți turiști

În timp ce internauții din China văd imagini cu „sărăcia” și „haosul” din SUA, cei din America se delectează cu diverse activități inspirate din obiceiuri și tradiții chinezești, precum băutul apei calde sau purtatul papucilor în casă. Cu alte cuvinte, „Chinamaxxing”.

Guvernul chinez încearcă să profite din plin de acest trend pentru a atrage cât mai mulți turiști, după ce a redus restricțiile legate de obținerea vizei pentru vizitatorii din multe țări europene, inclusiv Marea Britanie.

Influencerii care sunt dispuși să povestească ceva pozitiv despre cele mai atractive aspecte ale vieții din China, în timp ce ignoră subiecte mai controversate precum drepturile omului și represiunea politică, sunt primiți cu brațele deschise.

China se confruntă cu propriile sale probleme sociale, dar prin promovarea ideii că Occidentul o duce la fel de rău, dacă nu chiar mai rău, oamenii au o senzație de confort psihologic, potrivit lui Wang Qingmin, un scriitor chinez care locuiește în Germania.

„Cineva care poate a fost inițial critic la adresa guvernului chinez, s-ar putea să vadă aceste probleme din societatea occidentală și să adopte o atitudine mai pozitivă”, a mai spus Qingmin.

Unele persoane își iau o „energie pozitivă observând suferința oamenilor din SUA”, a spus și Ren.

„O doză ieftină de afrodiziac patriotic”

Comentatorii care au încercat să găsească o legătură mai clară între mema „kill line” și problemele interne ale Chinei au fost imediat cenzurați.

Eseul bloggerului Li Yuchen, care a scris că criticile naționaliste la adresa Statelor Unite „nu rezolvă nicio problemă” și reprezintă doar „o doză ieftină de afrodiziac patriotic”, a fost șters de autorități.

„Acesta este un tipar recurent în China, unde atenția este deviată de multe ori înspre presupuse probleme din alte țări, de fiecare dată când apar probleme interne semnificative, iar Statele Unite sunt de obicei prima țintă”, a spus și profesorul Henry Gao de la Facultatea de Drept a Universității de Management din Singapore „Yong Pung How”.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Motivul pentru care zborurile din București sunt mai scumpe decât cele din capitalele alăturate. Diferențele...
Digi FM
A rupt tăcerea după 40 de ani. Actrița Anna Széles, dezvăluiri despre divorțul de Florin Piersic: „Sufeream...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Pepe, tată pentru a patra oară. Soția lui a născut în a doua zi de Paște: "Dumnezeu ne-a binecuvântat cu...
Film Now
După trei divorțuri, Robin Wright și-a găsit marea dragoste într-un pub din Anglia. Motivul pentru care...
Adevarul
„Caut o țară liniștită”. O comediantă americană „cere azil” la Ambasada României
Newsweek
Instanța a decis dacă stagiul de cotizare suplimentar pentru grupe e contributiv. Veste proastă la pensie
Digi FM
Cine e politicianul care a dansat de bucurie după înfrângerea lui Viktor Orban. Imaginile au devenit virale
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce să faci dacă ai mâncat prea mult de Paște. Soluții simple pentru a-ți reveni rapid
Digi Animal World
Cum reacționează un câine atunci când e certat de stăpân pentru năzbâtia făcută. Imaginile sunt virale
Film Now
Are șapte copii și sunt totul pentru el. Robert De Niro, cu partenera sa și fiica lor de 3 ani. Imagini rare...
UTV
Mihaela Rădulescu vorbește despre conflictul cu familia lui Felix Baumgartner. „Mi-au împachetat lucrurile ca...