Sari la conținut

KOLN - atacul de Revelion al celor 1000 de tineri. Politolog: Şeful Poliţiei a vorbit despre o dimensiune nouă în crima organizată 

VIDEO politologul Ute Anneli Gabanyi

ACTUALIZARE 21.00. Politologul Ute Anneli Gabanyi a explicat la Jurnalul de Seară cum a fost perceput în special în mediul online şi cum a fost relatat de presa din Germania acest incident:

„Se pare că la Koln au existat incidente provocate de nişte grupuri mici, probabil tot de străini, din mediul nord african, nişte grupuri de 2 – 3 persoane, care la sărbători, când erau adunări de oameni, au încercat să comită furturi din buzunare. Nou aici era că, în incinta gării, aceste grupuri s-au unit şi au comis acele acte de violenţă.

Chiar şeful Poliţiei din Koln a vorbit despre o dimensiune nouă în crima organizată. Se ştie că aceşti oameni, de obicei se adună în regiunea gării în mai toate oraşele din Europa, nu doar în cele din Germania, dar nou e că au acţionat acum sub protecţia sărbătorilor Anului Nou, cu focurile de artificii. Au agresat oamenii care erau în piaţă cu astfel de focuri de artifici.

Şi poliţia, deşi în acea zonă sunt foarte multe instalaţii de supraveghere video, spune că nu ştie despre cine e vorba. Cinci persoane au fost arestate. Dacă sunt atâţia refugiaţi care nu au fost înregistraţi, lăsaţi să intre în ţară fără să le ştii datele personale, e clar că nu pot fi identificaţi.

E scandalos că presa din Germania a ţinut evenimentele sub anonimat câteva zile, în general nu mai poţi discuta doar despre evenimente, trebuie să tragi concluzii din felul în care aceste evenimente sunt prezentate în presă.

Pe reţelele de socializare se arăta foarte clar că este absolut inacceptabil ca oamenii să nu mai fie informaţi”.


ACTUALIZARE 16:15 - Incidentele de la Koln par bine organizate, iar hărţuirea sexuală ar putea fi doar o modalitate de a ascunde de fapt adevăratele intenţii ale agresorilor, adică de a fura telefoanele mobile şi genţile victimelor.

Aproape o sută de femei susţin că au fost bruscate, molestate sexual şi jefuite de mai mulţi indivizi care le-au blocat trecerea pe peroane. Martorii vorbesc de bărbaţi agresivi şi în stare de ebrietate care au venit în gara din Koln în seara de 31 decembrie. Deşi erau numeroase patrule în zonă la momentul respectiv, nu au fost raportate incidente şi nici nu s-a intervenit. Autorităţile s-au mobilizat abia după ce au fost depuse zeci de plângeri.

Ceea ce s-a întâmplat în gara centrală din Koln şi în alte oraşe din Germania este inacceptabil. Întâi de toate trebuie să ne lămurim dacă avem de-a face cu o nouă formă de crimă organizată împotriva căreia statul trebuie să ia măsuri. Crearea unei conexiuni cu problema refugiaţilor reprezintă, însă, o eroare”, a declarat Heiko Maas, ministerul Justiţiei din Germania.


Cazul de la Koln este de departe cel mai grav şi cel mai îngrijorător, dar există plângeri de agresiuni sexuale comise tot de bărbaţi de origine străină şi la Hamburg şi la Stuttgart. Chiar dacă presa şi anchetatorii se feresc să facă o legătură cu problema imigranţilor, oamenii sunt extrem de îngrijoraţi.  

Martorii spun că tinerii au stârnit haos şi în faţa catedralei din Koln aflată în imediata apropiere a gării după ce au aprins artificii şi petarde. Atacatorii acționau în grupuri mici, care încercuiau o femeie pentru a o agresa sexual și tâlhări. 

Autoritățile se așteaptă ca mai multe victime să se prezinte pentru a da declarații în zilele următoare. Până acum au fost depuse 90 de plângeri penale.

Poliţia, aflată în efective importante în zona respectivă, nu a intervenit şi nici nu a raportat incidentele semnalate acum în presa germană. Primarul din Koln a cerut o anchetă rapidă pentru identificarea celor vinovaţi.

Deocamdată nu ştim cine a comis aceste fapte. Dar angajaţii serviciilor de urgenţă aflaţi la faţa locului şi victimele i-au descris pe cei implicaţi ca având origini arabe şi nord-africane”, a declarat Wolfgang Albers, şeful Poliţiei din Koln.

Etichete: Germania , arabi , politie , talharie , viol , refugiati , agresiune , autoritati , koln , masuri , nord-africani , agresiuni sexuale

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale