Lanțul hotelier Hilton, victima unor atacuri cibernetice vizând furtul de date ale clienților

Data publicării:
om la calculator

Acest atac cibernetic a avut loc în două etape, a precizat compania într-un comunicat, citat de Agerpres. Hackerii au instalat un software agresiv, între 18 noiembrie și 5 decembrie 2014. Un nou atac a avut loc între 21 aprilie și 27 iulie 2015, se arată în document, fără a se preciza dacă cele două atacuri au fost comise de aceiași hackeri.

"Împreună cu experți, organele de drept și emitenți de carduri bancare, Hilton Worldwide a reușit să determine că softul agresiv viza informații specifice de pe cardurile de plată", precum nume, numere, coduri de securitate și datele de expirare.

Grupul hotelier susține că nu a fost furată nicio adresă personală sau cod PIN, dar recomandă ca măsură de precauție persoanelor care s-au cazat în hotelurile sale, în perioadele menționate, să-și verifice în fiecare lună extrasele de cont, iar în caz de nereguli să contacteze banca.

Acest anunț intervine la doar patru zile după ce lanțul Starwood Hotels & Resorts Worldwide Inc. (care deține Sheraton, Sf. Regis, Luxury Collection, Westin și Le Meridien) a raportat un atac informatic similar.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri