MAE al Israelului: Când Hamas nu va mai ataca civili, se va permite reconstrucţia Gaza

Data publicării:
purtator mai israel

Balazs Barabas: Vedem o situaţie foarte complicată în relaţiile dintre Israel şi Hamas. Cum pot ambele părţi debloca această situaţie?

Paul Hirschson, purtătorul de cuvânt Ministerului Afacerilor Externe al Israelui: Israelul nu a dorit acest conflict, am spus-o de multe ori, am spus-o în public, am spus-o privat, prin toate canalele diplomatice, am spus că vom răspunde la linişte cu linişte, ceea ce a fost respins imediat de Hamas. Am fost târâţi în acest conflict. Am făcut tot ce am putut să ieşim din el, am acceptat toate propunerile de încetare a focului, le-am respectat. Cu excepţia celei de acum, Hamas le-a respins sau le-a violat pe toate cele dinainte. Care este soluţia? Noi am spus de la început: noi cerem ca organizaţiile teroriste, Hamas şi celelalte din Fâşia Gaza să înceteze atacurile împotriva populaţiei civile din Israel. Acesta este scopul nostru. Căutăm formula diplomatică prin care putem garanta că nu vor ataca populaţia israeliană. Când vom obţine acest lucru, el va permite reconstrucţia Gaza dar şi prosperitatea şi relaţii mai bune dintre noi şi populaţia din Gaza. Soluţia pentru aceasta este, aşa cum Uniunea Europeană şi SUA au spus-o, în dezarmarea organizaţiilor teroriste. Dacă banii care vor fi trimişi în Gaza pentru reconstrucţie vor fi deviaţi de la obiectivele civile la cele teroriste, de la suprafaţă la tuneluri, de la construirea de şcoli şi spitale la buncăre, tuneluri şi lansări de rachete, dacă prevenim reînarmarea organizaţiilor teroriste, aceşti bani vor merge acolo unde sunt destinaţi, adică îmbunătăţirea vieţii celor din Gaza.

Comunitatea internaţională o spune de mai mulţi ani că Hamas are trei probleme: una este să recunoască Israelul, a doua să renunţe la violenţă şi a treia să accepte acordurile anterioare între israelieni şi palestinieni, care au fost acceptate de ambele părţi. Dacă ajungem în această situaţie, ceea ce este foarte puţin probabil, să recunoască Israelul, să renunţe la violenţă şi accepte acordurile anterioare, orice se poate întâmpla. Dar consider improbabil acest lucru. Vorbiţi despre o mentalitate care a ridicat sinuciderea la o poziţie în societate care promovează nu mai puţin decât venerarea morţii. Au urmărit moartea, de ambele părţi ale acestui conflict: de partea israeliană pentru că ne urăsc, iar de partea palestiniană pentru că le permite un război de imagine împotriva Israelului. Dar da, dacă vor îndeplini condiţiile impuse comunitatea internaţională, atunci orice este posibil.

Balazs Barabas: Din când în când Israel elimină lideri Hamas. Cât de eficientă este această metodă pentru a opri atacurile teroriste ale Hamasului, din moment ce locul acestor lideri este luat imediat de alţii?

Paul Hirschson: Nu pot să comentez chestiuni operative, fac parte din Ministerul de Externe, nu din armată. Dar pot să vă spun că alegem foarte atent obiectivele militare care au valoare în sensul că eliminarea, fie că vorbim de lideri militari, fie de fabrică de armament, deci eliminarea acestor ţinte afectează substanţial capacitatea de funcţionare a Hamas sau a altor organizaţii teroriste. Am observat de fiecare dată cum au fost slăbiţi. Important este să avansăm, este ceea ce propunem noi şi este sprijinit de UE şi de americani. Adică nu doar să punem pansament pe chestiune, să slăbim capacitatăţile lor militare, ci să prevenim reînarmarea lor, să obţinem dezarmarea, demilitarizarea Fâşiei Gaza. Aceasta este chestiunea esenţială, să nu ne întoarcem unde suntem acum sau unde eram acum o lună, în 2-3 ani.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri