Maria Corina Machado a fost împiedicată să se întoarcă în Venezuela: opozanta laureată cu Nobelul pentru Pace a părăsit țara în 2025

Data publicării:
profimedia-1066424161
Lidera opoziției venezuelene, Maria Corina Machado, discută cu reporterii în fața Capitoliului SUA, după o întâlnire cu senatori, la Washington, DC, pe 15 ianuarie 2026. Foto: Profimedia

Lidera opoziţiei din Venezuela, María Corina Machado, aflată în exil în Panama, a fost împiedicată marţi să se întoarcă în ţara sa, au declarat pentru AFP surse din cadrul partidului său politic, Vente Venezuela.

„Da, a încercat să se întoarcă, dar a fost împiedicată să facă acest lucru”, a declarat pentru AFP o sursă din echipa laureatei Premiului Nobel pentru Pace, care a eşuat deja de mai multe ori în încercarea de a se întoarce în Venezuela, în special după dublul cutremur din 24 iunie.

María Corina Machado a părăsit clandestin Venezuela în decembrie 2025 pentru a-şi primi premiul la Oslo şi acuză guvernul preşedintei interimare Delcy Rodriguez că îi împiedică întoarcerea. În ianuarie, ea i-a înmânat medalia Nobel lui Donald Trump, după ce acesta se supărase în primă instanţă că nu a fost el laureatul, scrie News.ro.

După o scurtă şedere în Statele Unite, Machado s-a stabilit în Panama.

Conform informaţiilor postului de televiziune NTN 24, confirmate de sursa din cadrul partidului Maríei Corina Machado, opozanta intenţiona iniţial să se întoarcă pe mare, dar traversarea a fost anulată din cauza unei probleme tehnice. Ulterior, a încercat să ia avionul via Aruba şi Curaçao, dar nu a reuşit să-şi atingă scopul.

Eşecul întoarcerii sale survine în momentul în care Delcy Rodriguez s-a întâlnit cu Donald Trump în marja Adunării Generale a Naţiunilor Unite la New York. Preşedintele american şi-a exprimat în repetate rânduri satisfacţia faţă de activitatea preşedintei interimare.

Deşi autorităţile americane neagă acest lucru, numeroşi observatori consideră că există un veto american asupra întoarcerii Maríei Corina Machado în Venezuela.

Delcy Rodriguez se află la putere de la capturarea liderului de stânga Nicolás Maduro în urma unei operaţiuni militare americane, în ianuarie. Ea guvernează sub presiunea Washingtonului, care afirmă că deţine controlul asupra ţării producătoare de petrol.

În această săptămână are loc în Venezuela a doua rundă de negocieri între o parte a opoziţiei şi guvernul interimar, în vederea unei tranziţii şi a unor viitoare alegeri. María Corina Machado a declarat că nu va participa la aceste negocieri, dar că aşteaptă rezultate concrete.

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce pensie primește Traian Băsescu de la stat după recalculare. Suma a crescut considerabil
Digi FM
Un tânăr de 21 de ani a murit după o înțepătură de țânțar. Cum a fost posibilă o asemenea tragedie
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce face Andreea Antonescu în America, la un an de la mutarea din România. „Nu mai sunt preocupată să...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sylvester Stallone povestește altercația cu Richard Gere la filmările „The Lords of Flatbush”: Unul dintre...
Adevarul
Șapte cafele pe zi pentru un copil de clasa a VII-a. Cum ajung părinții să-și împingă copiii dincolo de limite
Newsweek
Când se plătesc pensiile, indemnizațiile și alocațiile în octombrie? Când iau bani persoanele cu handicap?
Digi FM
La 60 de ani și-a vândut casa și a renunțat la job. A călătorit în 15 țări și trăiește acum cu 200 de lire pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Tom Cruise refuză să fie numit „ultimul mare star de cinema”. Ce a spus despre Brad Pitt într-un interviu rar
UTV
Angelina Jolie și-a vândut conacul de lux, iar Madonna l-a cumpărat. Vezi cum arată proprietatea de aproape...