Mască sanitară unică în lume, inventată de cercetători din Israel

Data publicării:
coronavirus covid-19 masca de protectie
Foto: Guliver/Gettyimages

O echipă de cercetători din Israel a inventat o mască sanitară ce poate distruge coronavirusul prin intermediul căldurii generate de curentul electric de la un încărcător de telefon mobil, relatează miercuri Reuters, citată de Agerpres.

Procesul de dezinfectare durează aproximativ 30 de minute. Utilizatorii nu trebuie să poarte masca în timp ce aceasta este conectată la încărcător, a atras atenţia profesorul Yair Ein-Eli, care a condus echipa de cercetare de la Universitatea Technion din Haifa.

Noua mască este dotată cu un port USB ce se conectează la o sursă de energie, cum ar fi un încărcător standard de telefon mobil, care încălzeşte un strat interior din fibre de carbon până la o temperatură de 70 de grade Celsius, suficient de ridicată pentru a distruge virusurile.

Potrivit lui Ein-Eli, măştile de unică folosinţă, la mare căutare la nivel mondial în timpul crizei sanitare, nu sunt economice şi nici prietenoase cu mediul înconjurător. ''Ele trebuie să fie reutilizabile şi prietenoase, iar aceasta este soluţia noastră'', a spus el.

Profesor Allon Moses, specialist în boli infecţioase la Centrul Medical Hadassah din Ierusalim, a declarat că o expunere de jumătate de oră la o temperatură de 70 de grade Celsius distruge ''fără îndoială'' coronavirusul. El a atras atenţia, însă, că încălzirea repetată poate ''dăuna hârtiei sau materialului măştii şi distruge în viitor capacitatea acesteia de protecţie împotriva bolii''.

Cercetătorii au depus la sfârşitul lunii martie documentaţia pentru obţinerea unui patent

În timpul testelor, prototipul a fost expus la douăzeci de cicluri de încălzire de câte jumătate de oră, fără a fi observat un efect negativ asupra durabilităţii, a precizat Ein-Eli. ''Putem garanta până la câteva zeci de cicluri, fără niciun risc'', a spus el.

Prototipul are aspectul unei măşti sanitare standard N95, cu o valvă în partea frontală şi benzi de susţinere după urechi.

Cercetătorii au depus la sfârşitul lunii martie documentaţia pentru obţinerea unui patent pentru această mască în Statele Unite şi au declarat că poartă negocieri cu sectorul privat pentru comercializarea produsului. Masca ar putea costa cu un dolar mai mult decât un model obişnuit, de unică folosinţă, au precizat cercetătorii, citaţi de Reuters.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum a evoluat averea lui Sorin Grindeanu în ultimii 10 ani. Analiza completă a veniturilor și proprietăților
Digi FM
Ce a răspuns Ozana Barabancea când a fost întrebată cum se simte fiul ei, care a făcut infarct la doar 24 de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Oana Radu, într-o rochie cu un decolteu imposibil de ignorat după ce a vorbit despre lupta cu kilogramele în...
Film Now
Actriţe care au jucat rolul reginei Elisabeta a II-a. Cine a semănat cel mai bine cu ea?
Adevarul
„S-au trezit la viață de Paște”. Doi români aflați în stare vegetativă, salvați printr-o metodă revoluționară...
Newsweek
Criza politică „lovește” pensionarii. Cum pierd sute de lei la pensie? Bani mai puțini și la Pilonul 2
Digi FM
Premierul Bolojan, în şedinţa PNL: „E greu să fii credibil, dacă ţii de cutiile de pantofi, penthouse-uri şi...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Adevăratul motiv pentru care ne roadem unghiile și avem alte “obiceiuri proaste”, potrivit psihologilor
Digi Animal World
Momentul când un grup de șerpi iese din hibernare, surprins de un angajat al unui parc. Imaginile sunt virale
Film Now
Christina Applegate, prima reacție după zvonurile privind internarea în spital: „Problemele de sănătate sunt...
UTV
Andreea Bălan și Victor Cornea s-au căsătorit civil. Vezi imaginile de la eveniment