Mii de midii moarte, după ce au fiert în cochilii, din cauza valului de căldură, în California

Data publicării:
midii fierte
FOTO; Jackie Sones

În toţi anii săi de cercetare marină, Jackie Sones nu a mai întâlnit un asemenea fenomen: mii de midii moarte, având cochiliile deschise, iar carnea din interior prăjită în totalitate, scrie The Guardian.

Valul de căldură din luna iunie a doborât nenumărate recorduri şi a dus la cea mai ridicată rată de mortalitate a midiilor, din ultimii 15 ani, la Bodega Head, în nordul statului California, Statele Unite. Sones a primit veşti asemănătoare de la alţi cercetători, aceştia descriind scene similare şi pe alte plaje de-a lungul coastei americane, potrivit Mediafax.

În timp ce mulţi oameni s-au îmbulzit pe plajele oceanului Pacific pentru a se bucura de o zi călduroasă, aşa au făcut şi miile de midii, acestea fiind expuse la temperaturi de peste 37 de grade Celsius, efectiv prăjindu-se în propriile cochilii.

Sones se aşteaptă ca decesul la scară largă să aibă un efect major asupra ecosistemului. „Midiile sunt cunoscute ca o specie fondatoare. Acestea sunt precum copacii pentru o pădure, midiile oferind habitat pentru numeroase animale, iar atunci când habitatul principal este afectat, restul ecosistemului este grav perturbat”, spune Sones.

„Mă aştept ca întreaga regiune să fie afectată, dar avem nevoie de mulţi oameni pentru a documenta întreg teritoriul”, adaugă cercetătorul, potrivit The Guardian.

Ani întregi de cercetare asupra oceanelor s-au concentrat pe temperaturile în creştere şi efectele asupra acidificării vieţii marine. Algele şi comunităţile de coral suferă în apele mai calde, stelele de mare se topesc, iar crustaceele se descompun.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Totuşi, există foarte puţine informaţii despre impactul acestor fenomene meteorologice extreme. Brian Helmuth, ecologist marin de la Universitatea Northeastern, a creat midii robot care pot măsura şi înregistra temperaturile cu care se confruntă animalele marine.

„Nu ne mai gândim la încălzirea globală ca la un fenomen din viitor atunci când desfăşurăm astfel de proiecte”, declară Helmuth, acesta fiind primul care a vorbit despre fenomenul midiilor prăjite. „Acum este vorba despre cum trebuie să ne pregătim pentru ceea ce va veni”, adaugă acesta.

Christopher Harley, biolog de la Universitatea British Columbia, a documentat un fenomen similar la Bodega Head în 2004, dar Harley şi Sones consideră că acest eveniment a fost mult mai grav.

„Aceste cazuri devin din ce în ce mai întâlnite şi mai severe”, spune Harley. „Midiile sunt canarii din mina de cărbuni în ceea ce priveşte schimbările climatice, numai că acestea oferă hrană şi habitat pentru sute de alte specii”, adaugă Harley.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri