Ministrul apărării din Israel se retrage. „Vreau să scriu și să mă relaxez”

Data publicării:
ehud 20barak 20afp-35336

Barak a spus că își va duce la bun sfârșit mandatul de ministru. El mai are trei luni din mandat, pentru că în ianuarie vor fi alegeri.

El a declarat că, în pofida faptului că i-a fost greu să ia această decizie, are încredere că face ceea ce este bine. „Vreau să studiez, să scriu și să mă relaxez”, a spus el, citat deYnet.

Demisia sa vine într-un moment foarte delicat pentru Israel, care are un acord de încetare a focului în Gaza, după un conflict de opt zile soldat cu moartea a 160 de persoane.

Unii analiști israelieni speculau, înainte de anunț, că Barak urma să demisioneze pentru a forma un partid de centru-stânga.

Cel mai decorat militar al Israelului

Barak, în vârstă de 70 de ani, a avut o carieră militară de 36 de ani și este cel mai decorat militar din istoria Israelului.

În 1995 s-a alăturat politicii, la cererea premierului de atunci, Yitzhak Rabin.

După asasinarea lui Rabin, Barak a fost numit ministru de externe. În 1997, a fost ales președinte al laburiștilor și a reușit să îl învingă pe premierul de acum, Benjamin Netanyahu, în alegerile din 1999, devenind premier. În mai 2000, a condus retragerea militară din sudul Libanului. În 2001 a demisionat, apoi a pierdut alegerile în fața lui Ariel Sharon.

În 2007 a fost numit ministru al apărării în guvernul lui Ehud Olmert.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri