Ministrul german de Finanțe: „Nu îi vom abandona pe oamenii din Grecia”

Data publicării:
Wolfgang Schaeuble gettyimages 4.07

 

 FOTO Getty images

Cunoșteam datele economice și, dacă luam în serios declarațiile făcute de Alexis Tsipras înainte și după (alegerea sa în ianuarie), atunci puteam ști că guvernul grec nu vrea niciun program de reforme”, a declarat în interviul acordat ziarului de mare tiraj Bild, scrie agerpres.ro.

„Este motivul pentru care am fost de la început foarte sceptic în ce privește rezultatul discuțiilor cu guvernul de la Atena. Că scepticismul mi-a fost în cele din urmă confirmat, într-adevăr nu mă miră”, a continuat demnitarul german, adept al unei poziții ferme în relația cu Grecia.

„Că vor fi cu (moneda) euro sau pentru moment fără: numai grecii pot răspunde la această întrebare”, a atras atenția Wolfgang Schaeuble, cu mai puțin de 48 de ore până la referendumul convocat de guvernul elen, adăugând: „Un lucru este clar, nu îi vom abandona pe oamenii din Grecia”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri