Ministrul Turismului din Egipt: Turiştii pot să consume alcool și să poarte bikini

Data publicării:
poza egipt

El a mai spus că se aşteaptă ca numărul de turişti care vin în Egipt anul acesta să crească cu cel puţin o cincime faţă de anul precedent, informează Mediafax.

„Portul de bikini în Egipt este binevenit, iar băuturile alcoolice sunt puse la dispoziţia vizitatorilor”, a declarat ministrul, aflat în Emiratele Arabe Unite.

Aceste afirmaţii vin ca răspuns la ameninţările unor grupuri musulmane radicale din ţară, care au cerut interzicerea alcoolului şi a expunerii femeilor în costume de baie inclusiv în staţiunile turistice.

„Am avut discuţii cu aceste grupări şi acum ei înţeleg importanţa turismului în ţara noastră, dar mai există câţiva indivizi contestatari, care nu sunt la putere", a adăugat ministrul, care nu este afiliat vreunei formaţiuni politice.

Guvernul preşedintelui islamist Mohamed Mursi a crescut taxele pe alcool în decembrie, dar a revenit asupra deciziei după ce această măsură a fost criticată de liberali şi de cei din sectorul turistic.

Înaintea schimbărilor politice, turismul aducea o zecime din bugetul Egiptului. În 2010, ţara a fost vizitată de 14,7 milioane de turişti, care au adus încasări de 12,5 miliarde de dolari dar în 2011, numărul de turişti a scăzut la 9,8 milioane, şi încasările, la 8,8 miliarde de dolari.

Potrivit ministrului, în 2012 s-a înregistrat o creştrere a numărului de turişti la 11,5 milioane şi a încasărilor la 10 miliarde. În primul trimestru al lui 2013, aproximativ 3 milioane de turişti au vizitat Egiptul, înregistrându-se o creştere de 14,6 la sută faţă de perioada anterioară.

Hisham Zaazou a declarat că doreşte ca turismul să devină o prioritate naţională pentru Egipt şi că primul lucru pe care doreşte să îl realizeze este creşterea numărului de turişti cu 20 la sută, anul acesta.

După îndepărtarea de la putere a lui Hosni Mubarak, la începutul lui 2011, sub presiunea unei revolte populare, climatul de securitate este puternic degradat în Egipt.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri