Misterioasele dispariții și apariții ale miliardarilor chinezi

Data publicării:
CHINA COMUNISMGettyImages-80072934

Un director executiv din Hong Kong, unul dintre brokerii de top ai Chinei, tocmai a revenit în spaţiul public. Yim Fung, care conduce compania Guotai Junan, nu a putut fi contactat mai mult de opt luni. Acum, se pare că a oferit informaţii în cadrul unei anchete anticorupţie desfăşurate la centru, în China continentală.

O investigaţie care nu l-a vizat şi pe el. Acest comunicat expeditiv al Bursei din Hong Kong, de doar câteva propoziţii, este singura explicaţie legată de această dispariţie.

Practic, explicaţia este identică cu cea oferită de cel mai mare conglomerat privat chinez, Fosun International, când fondatorul său, Guo Guangchang, a reapărut la mijlocul lunii decembrie, după ce dispăruse fără urmă timp de 36 de ore.

Sprijinul acordat investigaţiei de la centru a fost explicaţia oficială oferită şi în privinţa dispariţiei lui Zhang Yun, preşedintele Băncii Agricole a Chinei, a treia bancă din lume din punct de vedere al activelor. El a dispărut în noiembrie, iar banca i-a anunţat demisia fără nicio explicaţie suplimentară la începutul lui decembrie.

Modelul comun, dincolo de lipsa unor explicaţii serioase, este că toţi aceşti oameni bogaţi şi puternici au fost convocaţi la Beijing în cadrul luptei anticorupţie şi a vânătorii pentru prinderea celor consideraţi vinovaţi de destabilizarea de pe piaţa bursieră din timpul verii lui 2015.

Toţi constituie un exemplu incomod pentru o ţară care promovează capitalismul, dar care nu ezită să recurgă la măsuri poliţieneşti dure, când consideră că lucrurile o iau razna.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri