Misterul dezastrului Bayesian: Ce a făcut ca un superiaht „de nescufundat” să ajungă pe fundul mării (investigație NYT)

Misterul tragediei din Marea Mediterană, atunci când superiahtul magnatului britanic Mike Lynch s-a scufundat în largul coastei Siciliei, continuă să îi uimească pe experți și pe investigatorii care încă studiază cazul, scrie The New York Times. De ce s-a scufundat atât de repede Bayesian, vasul „de nescufundat” care acum zace pe fundul mării la 50 de metri adâncime? Avea iahtul unele defecte de design? Cât de grave au fost greșelile făcute de echipaj sau de căpitanul vasului?

Bayesian era un vas ca niciun altul – construit de Perini Navi, un șantier naval faimos din Italia unde se construiesc iahturi. Compania care deține șantierul a spus că grupul de 10 superiahturi din care făcea parte Bayesian era „cea mai de succes serie de iahturi cu vele concepută vreodată”.

Dar Bayesian era diferit. Cumpărătorul original, un afacerist din Olanda, a insistat ca vasul să aibă un singur catarg care să fie mai mare decât oricare altul din lume, potrivit producătorului de iahturi din Italia și altor trei persoane care cunosc istoricul vasului.

Acea decizie a avut niște consecințe de inginerie majore care au făcut ca iahtul să fie mai vulnerabil decât multe alte superiahturi asemănătoare, potrivit investigației NYT.

Mai mulți arhitecți, ingineri și alți experți navali consultați de NYT au descoperit probleme majore în privința designului iahtului care ar fi putut contribui la producerea dezastrului.

Decizii simple luate în timpul proiectării iahtului, precum construirea celor două uși înalte pe partea laterală a punții, au crescut riscul ca Bayesian să se umple cu apă în cantități mult mai mari, dacă vântul era destul de puternic să împingă vasul pe o parte.

Supraviețuitorii și alți martori ai incidentului au dezvăluit cum s-a petrecut întreg dezastrul în timp real: iahtul a căzut complet pe o parte și s-a scufundat în doar câteva minute.

În total, șapte persoane au murit atunci când Bayesian, un iaht cu pânze de 56 m, a fost lovit de vreme rea în primele ore ale zilei de 19 august. Printre victime se numără proprietarul vasului, Mike Lynch, și fiica acestuia, Hannah.

Potrivit unui model computerizat, catargul uriaș de aluminiu a făcut ca riscul ca vasul să se răstoarne, în condiții de vânt foarte puternic, să fie mult mai mare.

Detalii minore, precum cât de aproape erau gurile de aerisire ale iahtului de linia de plutire sau plasamentul balastului care asigură stabilitatea iahtului, cel mai probabil nu au fost factori decisivi în producerea dezastrului.

Dar, când toate aceste detalii sunt luate în considerare, experții spun că ele s-ar putea să fi compromis integritatea vasului.

Puterea furtunii a jucat de asemenea un rol important, iar investigatorii iau în considerare și acțiunile echipajului și ale căpitanului.

Șeful companiei care deține Perini Navi, Giovanni Costantino, susține în continuare că „nava era de nescufundat” și dă vina pe echipaj. „Eu știu și tot echipajul știe că ei nu au făcut ceea ce trebuia făcut.”

Lumea superiahturilor este incredibil de opacă. Domeniul exclusivist al unora dintre cei mai bogați oameni de pe planetă și procesul exact prin care aceste bărci de milioane de dolari sunt proiectate, aprobate și deținute rămân secrete bine păstrate.

Documentele tehnice ale Bayesian arată cât de vulnerabil era de fapt vasul. Chiar și fără posibilele erori făcute de echipaj, iahtul se putea scufunda într-o furtună prin care alte bărci nu ar fi avut nicio problemă să reziste, potrivit inginerilor consultați de NYT.

„Ne-am putea uita în retrospectivă [la incident] și spune că au fost în locul nepotrivit la momentul nepotrivit. Nu, asta nu este adevărat”, a comentat Tad Roberts, un arhitect naval din Canada cu o experiență de 40 de ani în proiectarea bărcilor, inclusiv a superiahturilor.

„Această barcă avea defecte clare care au făcut-o în mod special să fie vulnerabilă în fața a ceea ce s-a întâmplat” în ziua tragediei.