Mitinguri de susţinere. Musulmanii, solidari cu cauza Palestinei

Data publicării:
musulmani la moschee mfax

Peste 180.000 de oameni s-au strâns în fața Domului Stâncii din Ierusalim pentru rugăciuni, dar și pentru a striga sloganuri pro-palestiniene și anti-israeliene. Proteste de amploare au avut loc și în Fâșia Gaza. Mișcările de stradă au fost organizate de gruparea palestiniană Hamas, adversar declarat al Israelului.

Cu voia lui Dumnezeu, vom rămâne loiali țării noastre, Ierusalimului nostru, moscheii noastre al-Aqsa și națiunii noastre și nu vom ceda”, a susținut Ismail Hania, liderul Hamas.

Demonstrații de amploare au avut loc și în Iran. Liderii țării au condamnat reluarea negocierilor de pace dintre Israel și palestinieni, sub egida Statelor Unite și au acuzat liderii israelieni și occidentali că agravează intenționat conflictele din Orientul Mijlociu și din nordul Africii

Tu (Israelul, n.red) nu ai loc în regiune. În regiunea noastră și în toată lumea ai semănat vânt și acum o să culegi furtună”, a declarat Mahmoud Ahmadinejad, fostul președinte al Iranului.

Sute de afgani au ieșit pe străzile din Kabul pentru a-și arăta solidaritatea față de cauza palestiniană. Protestatarii au dat foc la un steag israelian și au lansat atacuri și la adresa Statele Unite.

Ideea unei zile de solidaritate cu palestinienii a fost lansată în 1979. Momentul, care coincide cu ultima zi de vineri a Ramadan-ului, a fost numit al-Quds, după numele arab al Ierusalimului. Anul acesta, demonstranțiile au avut loc în timp ce în Statele Unite au loc negocieri de pace între Israel și palestinieni, pentru a încheia conflictul care macină Orientul Mijlociu de mai bine de 65 de ani.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
O nouă zi liberă pentru români în luna mai. Propunerea a fost înregistrată în Parlament
Digi FM
Duminica Tomii 2026, sărbătoare cu cruce roșie în calendarul ortodox. Ce este bine să NU faci în ultima zi a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arăta Loredana Groza când a câștigat Festivalul de la Mamaia din ‘86. Fanii au reacționat: „De ce a...
Film Now
Sandra Bullock surprinde la revenirea în public. Look-ul îndrăzneț cu care a făcut senzație și îmbrățișările...
Adevarul
„Operațiunea Amurg”: Se pregătește o lovitură de stat împotriva lui Putin?
Newsweek
Ministrul muncii va demisiona luni. Ce se întâmplă cu creșterea pensiilor cu 300 lei pe care a promis-o?
Digi FM
Lucian Viziru, imagini de pe patul de spital: „Hai că am reușit să bifez camera de gardă și pe 2026!” Cu ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Dormi 7-8 ore pe noapte, dar tot ești obosit? Explicația unui specialist și sfaturile lui pentru un somn mai...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Robert De Niro și Ben Stiller, schimb de replici despre Ariana Grande. „Probabil cea mai talentată parteneră...
UTV
Andreea Raicu reacționează după piesa „Mamacita”, lansată de băieții Antoniei și ai lui Alex Velea. „Nu m-a...