Scriitorul iranian Hamid Asefi nu se afla acasă în după-amiaza zilei de 5 martie, când agenți ai serviciilor secrete înarmați au pătruns cu forța în apartamentul său din Teheran, spărgând ușa cu un baros și un topor. După ce l-au căutat în fiecare cameră, l-au găsit în cele din urmă în momentul în care se întorcea în clădire. Unul dintre agenți „și-a scos pistolul, mi-a ordonat să mă opresc și, înainte să apuc să reacționez, m-a lovit cu putere în ceafă și în coloană vertebrală cu mânerul armei, târându-mă în apartament”, a mărturisit Asefi pentru The Guardian.
Atenție! Urmează informații cu un puternic impact emoțional!
Când a solicitat un mandat de arestare, bătaia s-a intensificat. „Am primit lovituri puternice în coaste, rinichi, tâmple și în ceafă. Bătaia a fost atât de violentă încât mi-am pierdut cunoștința o dată. Când mi-am revenit, agresiunea a continuat”, a spus el.
Agresiunea împotriva bărbatului în vârstă de 63 de ani a continuat după ce acesta a fost dus, cu ochii acoperiți, la un centru de detenție, unde un anchetator l-a acuzat că a semnat o declarație prin care condamna represiunea din ianuarie a regimului împotriva protestatarilor și că a fost în contact cu guvernul israelian.
Susținând că nu semnase nicio astfel de declarație, a fost eliberat în cele din urmă și i s-a spus că arestarea sa fusese o eroare administrativă. Dar consecințele agresiunii nu s-au oprit aici: trei săptămâni mai târziu, Asefi a fost transportat de urgență la spital, unde o examinare RMN a evidențiat o hemoragie cerebrală extinsă.
„Moartea nu mai era o posibilitate îndepărtată; îi simțeam umbra acoperindu-mi complet fața”, a mărturisit el.
Asefi a fost supus unei intervenții chirurgicale și se află în convalescență, însă cazul său face parte dintr-un număr tot mai mare de cazuri care ies la iveală din Iran, pe măsură ce restricțiile impuse de regim asupra internetului încep să se relaxeze. Pe lângă cei arestați pentru implicarea în protestele din ianuarie, o serie de prizonieri politici și jurnaliști au fost vizați de o campanie de represiune mai amplă de la izbucnirea războiului. Interviurile cu deținuții, rudele și grupurile pentru drepturile omului dezvăluie o imagine mai completă a amplorii abuzurilor din sistemul penitenciar al țării, inclusiv acuzații de tortură, bătăi, înfometare și decese în arest.
Amnesty International raportează că a documentat cazuri de tortură și alte forme de maltratare a deținuților începând cu 28 februarie, printre care simulări de execuții prin înscenarea unor spânzurări și introducerea forțată a armelor în gura prizonierilor, bătăi severe, suspendarea de mâini și picioare, izolare prelungită și privarea de hrană și îngrijire medicală.
Printre cei supuși înfometării în timpul detenției se numără Mehnaz*, o protestatară în vârstă de 23 de ani care a fost martoră la împușcarea unor manifestanți cu mitraliere în timpul unei demonstrații din cartierul Haft Hoz, pe 8 ianuarie.
„Nu pot uita niciodată scena aceea. Sângele curgea pe stradă în timp ce alergam spre un loc sigur”, a spus ea. Deși Mehnaz nu a fost arestată în timpul protestelor, ea a fost reținută cu câteva zile înainte de primul atac al Statelor Unite și al Israelului, din 28 februarie.
„Au dat buzna, m-au încătușat și m-au dus la închisoarea Qarchak… Mi-au spus că m-au arestat din cauza unor postări de pe rețelele sociale care erau împotriva regimului”, a adăugat ea.
Tânăra specialistă în IT a spus că, timp de mai bine de două săptămâni, a fost supusă unor interogatorii neîncetate și i s-a refuzat accesul la mâncare și apă. „Am slăbit 8 kilograme în doar două săptămâni. Unele torturi nu lasă vânătăi, dar rămân cu tine pentru totdeauna”, a declarat Mehnaz.
Peste 80 de femei erau încarcerate împreună cu Mehnaz în celula ei, care era atât de supraaglomerată încât erau nevoite să doarmă pe podea. Băile erau într-o stare atât de insalubră, încât ea le-a cerut membrilor familiei să-i aducă scutece pentru adulți. Închisoarea Qarchak este cunoscută pentru condițiile precare: Centrul pentru Drepturile Omului din Iran (CHRI), cu sediul în SUA, a raportat în octombrie 2025 că cel puțin trei deținute au murit într-o săptămână din cauza refuzului acordării de îngrijiri medicale.
Mehnaz consideră că singurul motiv pentru care a fost eliberată este faptul că autoritățile doreau să facă loc pentru alte mii de persoane arestate în urma războiului.
Alții nu au reușit să scape cu viață din sistem. Timp de câteva săptămâni, familia lui Hesam Alaeddin, tată a doi copii, nu a știut dacă acesta era viu sau mort. După arestarea sa din aprilie, la Teheran, în timpul unei percheziții în căutarea unor dispozitive Starlink, bărbatul în vârstă de 40 de ani a dispărut în sistemul penitenciar, a spus o sursă apropiată lui Alaeddin, care deține informații directe despre arestare.
„Au făcut o descindere la casa mamei sale și la casa fratelui său. L-au bătut și pe fratele său și i-au arestat pe amândoi”, a mărturisit sursa. „Când l-au luat pe Hesam, l-au bătut cu sălbăticie în fața fiicelor sale, în vârstă de 10 și 11 ani”.
Timp de săptămâni întregi, familia a căutat cu disperare informații. „De fiecare dată când se duceau la închisoare, li se spunea că fusese mutat în altă parte. A fost o tortură fără sfârșit pentru familie”.
Apelul pentru ridicarea cadavrului său a venit în cele din urmă câteva săptămâni mai târziu. Rudele au afirmat ulterior că, atunci când cadavrul lui Alaeddin a fost returnat, „nu mai rămăsese niciun os întreg”.
„L-au bătut până l-au omorât”, a spus sursa, izbucnind în lacrimi. „Hesam era un tată, soț, frate și fiu iubitor. Soția lui este îngrozită, iar fiicele sale nu pot înțelege de ce nu se mai întoarce acasă”.
Persoanele intervievate de The Guardian cu privire la perioada petrecută în detenție au povestit despre tratamentul violent la care au fost supuse în momentul arestării de către agenți mascați. Mojgan, o activistă pentru drepturile omului din Teheran, participase la o manifestație în luna ianuarie. Câteva săptămâni mai târziu, cinci agenți mascați au pătruns cu forța în casa ei, au lovit-o în cap cu arma și au dus-o, cu ochii acoperiți, la un centru de detenție, a povestit ea.
„Mi-au rupt degetul de la picior și voiau doar să ne terorizeze și să ne sperie”, a spus Mojgan.
Potrivit Comitetului pentru Protecția Jurnaliștilor, Vida Rabbani, o ziaristă iraniană, a fost arestată pe 31 ianuarie pentru că a semnat o declarație prin care condamna represiunea împotriva protestelor și cerea sfârșitul regimului autoritar. Ea a fost dusă la centrul de detenție al serviciilor de informații din Sari, unde a fost bătută cu brutalitate, a scris avocatul ei într-o declarație publică. Soțul ei, Hamidreza Amiri, a scris pe rețelele sociale după ce a vizitat-o în închisoare: „Avea vânătăi extinse pe tot corpul; fusese bătută cu brutalitate. Pentru că refuzase să poarte hijabul obligatoriu, i-a fost smuls părul”.
Rabbani spune că a fost agresată în repetate rânduri în timpul detenției. „Mă numeau mereu sălbatică și încercau cu forța să mă oblige să port hijab”, a mărturisit ea.
La un moment dat, anchetatorul ei, un bărbat, a apucat-o de păr și a tras-o cu putere. „Atunci nu mi-am dat seama, dar mai târziu, în celula închisorii, când mi-am atins părul, mi-au căzut smocuri întregi în palmă. Le-am strâns și am făcut din ele această brățară din păr”, a declarat ea.
Ea spune că bărbatul a agresat-o sexual. „M-a lovit cu pumnul și apoi și-a băgat picioarele între picioarele mele. Pe vaginul meu. A încercat să mă sugrume. L-am mușcat de mână. Îi simțeam oasele între dinți. Apoi a ieșit din celulă”.
Rabbani a fost eliberată, dar spune că, de la acel incident, suferă de atacuri de panică și insomnie. La fel ca mulți alții intervievați, Rabbani a susținut că agenții dispun de metode de a provoca durere fără a lăsa urme fizice.
„Au o metodă de a te tortura fără să lase urme vizibile. Dar acum nu mai pot dormi și sunt nevoită să iau antidepresive și somnifere”.
Citește și:
Criza iraniană schimbă calculele de securitate: „NATO devine tot mai relevantă”, spune fostul consilier al lui Trump
Discuţiile cu Iranul continuă fără întrerupere, spune Donald Trump. „Unde vor duce, nu ştim”
Editor : A.M.G.
