Moment istoric în Slovacia. Folosirea cianurii în minerit a fost interzisă

Data publicării:
MINA CUPRU MEDIAFAX

Pe 10 septembrie, Adunarea Generală a Parlamentului slovac a adoptat în plenul său amendamentul menționat. Inițiativa a venit din partea SMER, partidul de guvernământ, care are o majoritate confortabilă în Parlament. Slovacia se alătură astfel altor state care au interzis deja folosirea cianurii în minerit, cum ar fi Cehia sau Ungaria.

În mai 2010, Parlamentul European a adoptat o rezoluție privind interzicerea generală a utilizării tehnologiilor miniere pe bază de cianură pe întreg teritoriul Uniunii Europene. Cu toate acestea, Comisia Europeană a refuzat să transpună decizia Parlamentului într-o directivă motivând că "o interzicere generală a utilizării cianurii ar avea un efect negativ asupra ocupării forței de muncă". În realitate studii independente contrazic această retorică și din ce în ce mai multe comunități din Europa se confruntă cu pericolul proiectelor miniere ce implică utilizarea cianurii.

Din Grecia, România, Spania, Franța, Bulgaria până în Finlanda, cetățenii se mobilizează pentru a se asigura că această substanță toxică este interzisă.

În cazul Slovaciei, interzicerea cianurii a venit ca răspuns la proiectele miniere de extragere a aurului planificate în Kremnica și Detva (ambele localizate în regiunea Banská Bystrica). După cum a explicat profesorul Jan G. Laitos, "mai mult de 90% din tot aurul extras la nivel mondial se bazează pe folosirea cianurii. Cianura este un compus chimic care face reacție cu aurul, permițând separarea acestuia de alte elemente. Este din punctul de vedere al industriei un proces simplu și eficient mai ales când vine vorba de cost. Nu există alternative cu costuri de producție într-atât de mici. Cu alte cuvinte, interzicerea utilizării cianurii încetează extracția și producția de aur toxic".

"A fost un efort considerabil, dar am făcut progrese substanțiale pentru a opri exploatările toxice de aur nu numai în Kremnica, dar peste tot în Slovacia", a declarat un membru al grupului de inițiativă "Kremnica nad Zlato" (Kremnica dincolo de aur). "Suntem încrezători că victoria noastră va încuraja și alte comunități să lupte în țările lor pentru un viitor curat și pentru interzicerea cianurii. Mai mult, Slovacia ar trebui să fie de asemenea un exemplu pentru oficialii UE ce trebuie să oprească practicile miniere toxice din Europa și să pună în aplicare voința cetățenilor europeni de interzicere a cianurilor".

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Prin ce trece acum Kate, detalii care te lasă fără cuvinte. Frumuseţea ei ar fi rămas doar o amintire. Noi...
Digi FM
Dorian Popa, întrebat dacă a înșelat-o pe Claudia, fosta lui iubită: "Am greșit. Cred că este de ajuns să...
Pro FM
Dana Nălbaru, retrasă din viața publică, duce un trai liniștit la țară. Ea văruiește copacii, soțul ei...
Film Now
Zendaya, adevărul despre scenele intime din filmul „Challengers”: „Trebuia să ne simțim bine unul cu celălalt”
Adevarul
Turist italian șocat de mașinile scumpe din București: „Sunt mai multe BMW-uri decât în Germania" VIDEO
Newsweek
VIDEO Rachete SUA ATACMS au distrus 5 lansatoare rusești de 3.000.000.000$, în Crimeea într-o noapte
Digi FM
O femeie a încercat să obțină un împrumut cu un cadavru în scaun cu rotile: “Unchiule, mă asculți? Trebuie să...
Digi World
Un influencer din Rusia și-a lăsat fiul de o lună să moară de foame. L-a "hrănit" cu "lumina soarelui, nu cu...
Digi Animal World
Câinele din București care i-a emoționat pe internauți. Și-a așteptat răubdător stăpână în vârstă, în timp ce...
Film Now
Brian Cox critică performanța lui Joaquin Phoenix în filmul „Napoleon”: „Aș fi interpretat acel rol mult mai...