Mormântul lui 'Moș Crăciun', descoperit în Turcia

Data actualizării: Data publicării:
8660
Foto: Gulliver/GettyImages

Arheologii din Turcia au anunțat că au descoperit un mormânt aproape intact a ceea ce par a fi osemintele sfântului Nicolae, într-o biserică din Antalia.

8660
Foto: Gulliver/GettyImages

„Am obținut niște rezultate foarte bune, dar adevărata munca începe acum. Sperăm să găsim osemintele intacte ale sfântului Nicolae”, a spus Cemil Karabayram, directorul de arheologie și al monumentelor din Turcia, potrivit Hurriyet.

Născut în secolul al IV-lea în Antalia, sfântul Nicolae a devenit laitmotivul pentru Moș Crăciun prin generozitatea sa față de săraci și copii, notează The Guardian.

Iată că el a fost îngropat în aceeași regiune în care s-a născut. Mai exact în orașul Demre, care a fost reconstruit pe ruinele orașului Myra, orașul în care se crede că a locuit.

Inițial s-a crezut că rămășițele sfântului Nicolae au fost luate de marinari și transportate în Bari, în Italia, unde încă există Basilica Sfântului Nicolae. Arheologii turci spun însă că acele oseminte aparțineau mai degrabă unui preot local. Furtul ar putut fi avut loc după ce biserica a luat foc și a fost reconstruită.

Ei mai afirmă, în baza cercetărilor, că osemintele sfântului Nicolae nu au putut fi luate din cauza unor pietre care acoperă templul din subteran, acesta fiind aproape intact. Deocamdată săpăturile arheologice nu pot începe din cauza unor mosaicuri ce trebuie protejate.

Legenda lui Moş Nicolae s-a răspândit în toată lumea şi a luat caracteristicile fiecărei ţări. În Europa, în secolul al XII-lea, ziua Sfântului Nicolae a devenit ziua darurilor şi a activităţilor caritabile.

În Germania, de exemplu, tradiţia sărbătoririi lui Moş Nicolae a apărut prin îmbinarea unei figuri păgâne cu imaginea creştină a Sfântului Nicolae, care este văzut de germani ca un bătrân care poartă un sac în spate şi o nuieluşă în mână.

În Olanda, legenda a luat numele de Sinterklaas, care mai târziu s-a transformat în Santa Claus și a fost popularizat în Statele Unite de imigranții olandezi.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum ai putea lua pensie dacă faci muncă în gospodărie. Tipurile de activități pentru care primești bani
Digi FM
A rupt tăcerea după 40 de ani. Actrița Anna Széles, dezvăluiri despre divorțul de Florin Piersic: „Sufeream...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Britney Spears, decizie drastică după ce a fost arestată pentru conducere sub influenţa alcoolului...
Film Now
După trei divorțuri, Robin Wright și-a găsit marea dragoste într-un pub din Anglia. Motivul pentru care...
Adevarul
Castelul din Carpați, redescoperit pe un traseu spectaculos. Misterele cetății Colț, părăsită de secole la...
Newsweek
Știrea momentului pentru pensionari. S-au găsit 2.000.000.000€ pentru creșterea pensilor. Cum se împart banii?
Digi FM
Săptămâna Luminată 2026. Când se spală rufe. Ce alte tradiții sunt în fiecare zi
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Când pică Paștele ortodox și Paștele catolic în următorii 10 ani (2027-2036). Calendar complet și diferențe...
Digi Animal World
Cum reacționează un câine atunci când e certat de stăpân pentru năzbâtia făcută. Imaginile sunt virale
Film Now
Dezvăluiri despre ultimele zile din viața actriței Catherine O'Hara. Fratele ei a rupt tăcerea: „Nu mai...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...