Moscova cere explicaţii după ce președintele Comisiei Europene a propus ca UE să-şi înfiinţeze armată proprie

Data publicării:
TRUPE RUSIA ES 3

Am vrea să înţelegem ce înseamnă această idee, pentru că politicienii europeni au discutat deja acest subiect, la diferite niveluri, în ultimii 30 de ani. Dar este dificil de ghicit ce a vrut să spună Juncker de data aceasta”, a declarat Aleksei Meşkov, adjunct al ministrului rus de Externe.

Într-un interviu pentru publicaţia germană Welt am Sonntag, publicat duminică, Jean-Claude Juncker a declarat că formarea unei armate a UE ar fi una dintre cele mai bune modalităţi de apărare a valorilor şi graniţelor Uniunii.

O armată ca aceasta ne-ar ajuta să ne coordonăm mai bine politicile externe şi de apărare şi să asumăm împreună responsabilităţile Europei în lume”, a afirmat Juncker. „Imaginea Europei a suferit dramatic, iar în ceea ce priveşte politica externă nu pare să fim luaţi în serios”, a adăugat el.

Preşedintele CE, fost premier al Luxemburgului, a mai afirmat că, printr-o asemenea forţă, UE ar putea reacţiona într-o manieră credibilă când se confruntă cu o ameninţare la adresa libertăţii într-un stat membru sau într-o ţară vecină.

Nu am crea o armată europeană care să fie folosită imediat”, a subliniat el. „Dar o armată comună a europenilor ar arăta Rusiei că suntem serioşi în ceea ce priveşte apărarea valorilor Uniunii Europene”, a mai precizat Juncker.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri