Moscova îl convoacă pe ambasadorul Franţei în Rusia, după arestarea unor suporteri ruşi la Euro

Data publicării:
UN Security Council Holds Emergency Session Kt-bGB9gltLl

 

Moscova a condamnat arestarea "inadmisibilă" a 43 de suporteri ruşi marţi şi a denunţat "sentimente antiruse" care pot afecta relaţiile cu Parisul.

"Arestarea unui autobuz cu peste patruzeci de suporteri ruşi de către poliţie este un incident absolut inadmisibil", a denunţat ministrul rus de Externe Serghei Lavrov, în Duma de Stat, Camera inferioară a Parlamentului rus.

El a făcut aceste declaraţii înaintea celui de-al doilea meci al echipei ruse, învinse de Slovacia (2-1) după-amiaza, la Lille.

Clasată cu risc, de teama unor violenţe, această întâlnire s-a încheiat cu violenţe pe stadion, în pofida stingerii rapide a unei fumigene după golul rus. Aceasta este totuşi o veste bună pentru Rusia, ţara gazdă a Campionatului Mondial în 2018, ameninţată de UEFA cu descalificarea la cel mai mic nou incident pe un stadion implicând suporteri ruşi, comentează AFP.

Franţa-Rusia este unul dintre cele mai aspre meciuri de la Euro, dar se joacă pe teren diplomatic, în contextul în care Moscova l-a convocat pe ambasadorul francez în Rusia Jean-Maurice Ripert, comentează agenţia franceză.

"Alimentarea unor sentimente antiruse (în timpul Euro) este susceptibilă să agraveze considerabil atmosfera relaţiilor franco-ruse", a ameninţat Lavrov după această convocare.

Cei 43 de suporteri au fost arestaţi marţi, la Mandelieu-la-Napoule, la aproximativ 170 de kilometri de Marsilia, unde violenţe grave au izbucnit sâmbătă, în marja meciului Anglia-Rusia. Ei erau în drum spre Lille.

Suporterii au fost plasaţi în arest preventiv şi transferaţi la Marsilia în cadrul anchetei cu privire la violenţele de sâmbătă.

Unsprezece au fost eliberaţi, iar ceilalţi rămân în arest preventiv la Marsilia, pentru o perioadă de maximum 48 de ore, a anunţat miercuri o sursă apropiată dosarului.

Moscova dă asigurări că al său Consulat General la Marsilia nu a fost informat în legătură cu această arestare şi că a aflat despre ea prin intermediul mesajelor postate de suporteri pe reţele de socializare.

Între suporterii arestaţi se află şi Aleksandr Şprighin, preşedintele Asociaţiei suporterilor ruşi şi un colaborator al deputatului ultranaţionalist Igor Lebedev, membru al partidului de extremă dreapta LDPR.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri