NATO a decis prelungirea misiunii în Afganistan după 2016

Data publicării:
jens stoltenberg - nato.org

 

Jens Stoltenberg 

„Forțele afgane fac dovadă de un curaj adevărat și beneficiază din partea noastră de instruire, consiliere și asistență, dar Afganistanul continuă să se confrunte cu provocări grave de securitate”, a explicat Jens Stoltenberg.

„Acesta este motivul pentru care, astăzi, miniștrii și-au dat acordul pentru a sprijini misiunea Resolute Support dincolo de anul 2016. Autoritățile noastre militare vor studia detaliile misiunii dincolo de 2016, inclusiv în regiunile din Afganistan”, a spus Jens Stoltenberg , fără a preciza până la ce dată va fi continuată misiunea.

În urmă cu un an, Alianța își anunțase intenția de a transforma această misiune într-una civilă, dacă situația de securitate din Afganistan se va ameliora.

Pe de altă parte, Jens Stoltenberg s-a declarat „încrezător” că, la viitorul summit din 8-9 iulie de la Varșovia, liderii statelor NATO „se vor angaja cu fermitate să continue finanțarea forțelor afgane până în 2020”.

Fondul creat în acest scop dispune în prezent de 1,4 miliarde de dolari, dar sunt necesare cel puțin 5 miliarde pe an.

NATO a încheiat, la 31 decembrie 2014, misiunea de luptă în Afganistan lansată după atentatele din 11 septembrie 2001, pe care a continuat-o cu Resolute Support, la care participă 13.000 de militari, dintre care aproape 10.000 de americani.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri