New York, ameninţat de un viscol fără precedent

Data publicării:
lopata zapada

În următoarele ore, stratul de zăpadă ar putea ajunge la New York la 60-90 de centimetri. De altfel, primarul Bill de Blasio le-a cerut concitadinilor să se pregătească pentru ceva mai rău decât au văzut până în prezent. Prin urmare, numeroase supermarketuri au fost luate cu asalt de cei care doresc să-şi facă provizii. Oamenii au făcut cozi încă înainte de deschidere şi au dat buzna să cumpere alimentele de bază, precum lapte şi pâine.

Cel mai probabil, şcolile vor fi închise, iar mai multe companii aeriene le-au propus călătorilor să schimbe gratuit zborurile, în condiţiile în care zeci de curse aeriene au fost anulate.

Chiar dacă meteorologii au anunţat condiţii meteo extreme, sunt şi americani care n-au nicio temere.

„Sunt pregătit. Să vină. O să mă bucur. Am locuit în golful Tampa, astfel că mă bucur de noile condiţii. Aici este Noua Anglie. Este iarnă”, a spus un locuitor din Massachussets.

„Nu mă deranjează zăpada. Să vină dacă trebuie să vină. Ştim ce avem de făcut”, a spus un alt locuitor din Massachussets.

În noiembrie, anul trecut, întreg teritoriul Statelor Unite a fost cuprins de un val de frig fără precedent, iar în zona New York-ului temperaturile şi căderile de zăpadă au atins cote istorice.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât câștigă șefa ANM, Elena Mateescu. Veniturile lunare sunt uriaşe pentru cei mai mulţi români, scandal...
Digi FM
Florin Răducioiu, dezvăluiri despre viața de lux din tinerețe: "Eram un personaj de circ". Vinuri de 10.000...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Taylor Swift și Travis Kelce, prima toamnă ca soț și soție. Imagini romantice dintr-o zi obișnuită în NYC
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Gesturile secrete ale lui Luke Perry, de care puțini știau. Ce făcea regretatul actor din „BH, 90210” pentru...
Adevarul
Tragedie în Portugalia. Trei români, găsiți morți într-un rezervor de apă din Loulé. Aveau 21, 24 și 40 de ani
Newsweek
Județul unde pensia medie trece de 4.000 lei. Diferente la pensie de 1.400 după orașul unde ai muncit. De ce?
Digi FM
Elena Ceaușescu ar fi luat o decizie drastică în privința Nadiei Comăneci, din cauza relației cu Nicu. De ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Vietatea care sfidează moartea. Își poate "reseta" viața de nenumărate ori: "Oricât ai încerca, pur și simplu...
Digi Animal World
Un animal extrem de rar a fost surprins pentru a doua oară în 100 de ani. Cum arată creatura și de ce se...
Film Now
„Doi frumoși!” Scarlett Johansson și Adam Driver, împreună pe covorul roșu la șapte ani de la „Marriage...
UTV
Iulia Vântur și Salman Khan au apărut împreună la un ritual sacru din India