Sari la conținut

Nicolas Maduro, reales preşedinte al Venezuelei după un scrutin contestat în ţară şi peste hotare

Nicolas Maduro a fost reales duminică preşedinte al Venezuelei cu aproximativ 70% din voturi. Procesul electoral a fost contestat atât în ţară, cât şi pe plan extern, transmit agenţiile de presă internaţionale citate de Agerpres.

President Of Venezuela Nicolas Maduro Meets With United Nations Secretary General Ban Ki Moon

Foto: Guliver/GettyImages

Potrivit comisiei electorale naţionale, prezenţa la urne a fost de 46,1%, faţă de 80% la precedentele alegeri prezidenţiale, din 2015. De data aceasta, principalele forţe de opoziţie au făcut apel la boicot.

Datele oficiale anunţate de comisie arată că Maduro a obţinut 5,8 milioane de voturi, iar cel mai bine plasat adversar, Henri Falcon, 1,8 milioane; pe liste erau înscrişi aproximativ 20,5 milioane de alegători.

Atât Falcon, cât şi un alt candidat, pastorul Javier Bertucci, au afirmat că nu recunosc rezultatele, deoarece au avut loc numeroase nereguli. Printre altele, în apropierea unor secţii de votare au fost amplasate circa 13.000 de standuri pro-guvernamentale. Cu scopul de a creşte participarea la vot - şi implicit legitimitatea alegerii lui Maduro - multe secţii şi-au prelungit programul după ora oficială de închidere.

Preşedinta Consiliului Electoral Naţional, Tibisay Lucena, a susţinut că nu au existat decât reclamaţii sporadice privind unele nereguli, iar Maduro a declarat presei că autoritatea electorală a fost în măsură să ţină sub control astfel de incidente.

Nicolas Maduro a ajuns preşedinte în 2013, fără a fi ales, după moartea predecesorului său, Hugo Chavez, şi se proclamă continuator al doctrinei socialist-populiste cunoscute sub numele de "chavism". A fost ales printr-un scrutin extraordinar în 2015, iar în urma scrutinului de duminică, va dispune de un nou mandat prezidenţial, de data aceasta de 6 ani, începând din ianuarie 2019.

Pe plan internaţional, Statele Unite şi grupul de la Lima - o alianţă de 14 state din America Latină şi Caraibe - au anunţat dinainte că nu recunosc scrutinul, deoarece este nedemocratic; opoziţia venezueleană nu a avut posibilitatea de a înscrie un candidat unic cu şanse reale, din cauza termenului prea scurt în care au fost organizate alegerile anticipate.

Vineri, SUA au anunţat noi sancţiuni împotriva unor oficiali ai regimului de la Caracas, iar duminică, secretarul de stat american, Mike Pompeo, şi adjunctul acestuia, John Sullivan, au respins din nou legitimitatea procesului electoral.

Mike Pompeo a scris în reţeaua Twitter că „alegerile frauduloase nu rezolvă nimic”, iar Sullivan a declarat la Buenos Aires, înaintea unei reuniuni a G20, că se vor discuta şi alte sancţiuni, posibil în domeniul petrolier, însă acestea trebuie să afecteze doar oficialii, nu şi poporul venezuelean.

 

Etichete: venezuela , nicolas maduro , alegeri Venezuela , presedinte venezuela , nicolas maduro venezuela

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale