Video&Foto „Noi niveluri record de distrugere”. Uraganul Beryl a ucis cel puțin șapte oameni în Jamaica. Unde se îndreaptă acum

Data actualizării: Data publicării:
uraganul beryl văzut din spațiu
Uraganul Beryl văzut din spațiu. Foto: Profimedia Images

Furtunile violente aduse de uraganul Beryl au măturat Jamaica miercuri şi sunt aşteptate să lovească joi seară în Mexic, după ce au ucis cel puţin şapte persoane şi au provocat distrugeri considerabile în sud-estul Caraibelor şi în Venezuela.

Uraganul Beryl, deosebit de puternic pentru acest început de sezon, este în prezent un uragan de categoria 4 pe o scară de 5, fiind însoţit de vânturi de până la 215 km/h, potrivit Centrului Naţional pentru Uragane (NHC) din Statele Unite, transmite AFP, potrivit Agerpres. 

Miercuri după-amiază, centrul uraganului a trecut la o distanţă de câteva zeci de kilometri de coastele sudice din Jamaica, potrivit serviciilor meteorologice ale ţării, înainte de a se „îndepărta de insulă, seara". Nivelul apei a crescut în zonele de coastă, vântul a atins „cel puţin 119 km/h" şi au fost înregistrate ploi abundente.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Într-o înregistrare postată pe reţelele sociale, premierul jamaican Andrew Holness le-a cerut „tuturor jamaicanilor să respecte ordinele de evacuare". El i-a "implorat" pe toţi cei care locuiesc într-o zonă predispusă la inundaţii să se mute „la adăpost sau într-un loc mai sigur".

Locuitorii au făcut provizii în aşteptarea uraganului. Beryl ar putea provoca „daune considerabile din cauza vântului, în special caselor, acoperişurilor, copacilor şi liniilor de înaltă tensiune", a avertizat marţi directorul NHC, Michael Brennan, descriind uraganul drept „extrem de periculos".

De asemenea, sunt aşteptate alunecări de noroi şi viituri asociate cu ploile torenţiale, inclusiv în sudul Haiti.

Mexic se pregăteşte

Beryl urmează să treacă peste Insulele Cayman miercuri seara sau joi dimineaţă, ora locală, potrivit NHC.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Peninsula Yucatan din Mexic se pregăteşte pentru sosirea uraganului joi seară. Autorităţile au închis şcoli, au pregătit în jur de 100 de adăposturi pentru populaţie şi au anunţat desfăşurarea a sute de militari şi specialişti în reţele electrice.

Beryl, primul uragan al sezonului din Atlantic, i-a impresionat pe experţi prin faptul că a crescut foarte rapid în intensitate, în weekend. A fost temporar clasificat la categoria 5, cel mai înalt nivel, devenind astfel cel mai timpuriu uragan de categoria 5 înregistrat vreodată de serviciile meteorologice americane.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Potrivit oamenilor de ştiinţă, schimbările climatice, în special prin încălzirea apelor oceanice, care constituie combustibilul unor astfel de furtuni, fac mai probabilă intensificarea rapidă a acestora şi riscul de formare a unor uragane mai puternice.

Un sezon extraordinar

„Este clar că această criză climatică împinge dezastrele la noi niveluri record de distrugere", a observat directorul agenţiei ONU pentru climă, Simon Stiell, într-o declaraţie trimisă AFP. Una dintre cele două victime înregistrate în Carriacou, o insulă din Grenada, pe care ochiul uraganului a devastat-o luni, face parte din familia sa.

Trei decese asociate acestui uragan au fost înregistrate în Venezuela. Cel puţin trei persoane au murit în Grenada şi una în Saint Vincent şi Grenadines.

Premierul din Grenada, Dickon Mitchell, a indicat că insula Carriacou a fost izolată de lume, fiind înregistrate distrugeri la nivel de infrastructură şi locuinţe.

În Republica Dominicană, valuri masive au lovit ţărmul capitalei Santo Domingo, au relatat fotografi AFP.

O furtună atât de puternică este extrem de rară la începutul sezonului uraganelor, care are loc de la începutul lunii iunie până la sfârşitul lunii noiembrie în Oceanul Atlantic.

La sfârşitul lunii mai, Administraţia Naţională Oceanică şi Atmosferică din Statele Unite (NOAA) a prognozat un sezon extraordinar al uraganelor în 2024 şi posibilitatea de formare a unui număr de până la şapte uragane de categoria 3 sau chiar mai mare.

Aceste previziuni sunt în special asociate cu dezvoltarea aşteptată a fenomenului meteorologic La Nina, precum şi cu temperaturile foarte ridicate ale Oceanului Atlantic, potrivit NOAA.

Temperaturile Atlanticului de Nord continuă să crească de peste un an şi ating niveluri record, mult peste mediile multianuale, conform datelor publicate de NOAA.

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Din ce trăiește Nicolae Văcăroiu la 82 de ani. Cum arată acum şi ce pensie are fostul premier
Digi FM
Anisia Gafton, mamă pentru prima dată la 42 de ani. Ce nume special au ales ea și Serghei pentru fiul lor
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Era într-una dintre cele mai de succes trupe din lume, dar primea doar 35 $ pe zi. Mărturisirea colegului lui...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actorul cu care Scarlett Johansson are o „chimie excelentă”: O, îl iubesc. Este unul dintre preferații mei
Adevarul
Copiii înțeleg tot mai greu textele, iar editurile se gândesc să simplifice cărțile. Avertismentul unei...
Newsweek
Știm cine se va ocupa de pensiile românilor. O veste bună și una rea pentru pensionari. Cu cât cresc pensiile?
Digi FM
Fiul Ozanei Barabancea, mărturisiri după infarctul suferit la 24 de ani: "O perioadă care mi-a deschis ochii"
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
10 lucruri care ne îmbătrânesc mai repede decât trecerea timpului. Obiceiurile și emoțiile care își lasă...
Digi Animal World
Un „pește canibal” cu dinți ca niște colți, găsit pe o plajă din Oregon. Creatura rară a fost studiată de...
Film Now
Sylvester Stallone, dezvăluiri despre conflictul de 20 de ani cu Arnold Schwarzenegger: „A fost ca o luptă pe...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro