Noi semne de „terorism alimentar” în Australia: o femeie a ajuns la spital după ce a mâncat o căpșună care conținea un ac de cusut

Data actualizării: Data publicării:
căpșuni
Foto: Agerpres

O femeie din Australia a ajuns la spital după ce a înghițit un ac aflat într-o căpșună - un nou incident bizar petrecut în această țară, după scandalul de anul trecut în care au fost descoperite sute căpșuni cu ace înfipte în ele, incidente catalogate drept „terorism alimentar”, informează Agerpres.

Potrivit presei locale, la un supermarket din Melbourne a fost descoperit un ac de cusut într-o căpşună, incidentul fiind adus la cunoştinţa autorităţilor pe 10 septembrie.

Un alt doilea caz, mai grav, a fost descoperit luni, când o femeie de 30 de ani a fost transporată la spital după ce a mâncat o căpșună.

„A luat o muşcătură şi a ieşit la iveală un ac mare, cam cât toată lungimea căpşunii", a precizat tatăl victimei.

„Întrucât a resimţit jenă la nivelul gâtului, am transportat-o la camera de gardă unde a făcut radiografii care au confirmat că nu este vorba despre ceva metalic, ci despre ceva blocat la nivelul gâtului, care se deplasează în jos'', a adăugat acesta.

În urma celor 200 de incidente produse la sfârşitul lui 2018, sectorul căpşunilor din Australia a fost grav afectat, numeroase produse fiind scoase de la comercializare, iar prejudiciile fiind estimate la 12 milioane de dolari australieni.

Incidentele au fost catalogate, la acea vreme, drept „terorism alimentar”.

Cultivatorii speră ca anul acesta industria căpşunilor să revină la normal, după arestarea şi condamnarea unui bărbat de 50 de ani care lucra la ambalarea căpşunilor.

Editor web: Mihnea Lazăr

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce rol are al treilea compartiment al mașinii de spălat: puțini știu la ce folosește de fapt acesta
Digi FM
Două femei au fost date jos dintr-un avion pe motiv că au refuzat să-și acopere bustul: „Ne-au tratat ca pe...
Pro FM
"Povești din dormitor". Loredana Groza, într-o salopetă super mulată și transparentă, ședință foto ad-hoc în...
Film Now
Ridley Scott, către Paul Mescal, înainte de începerea filmărilor la „Gladiatorul 2”: Nervii tăi nu-mi fac...
Adevarul
Un român a escaladat toate cele 14 vârfuri de peste 8.000 de metri din lume. „Ai reușit, Adrian, ai scris...
Newsweek
În ce zile din octombrie sunt încărcate cardurile de alimente? Plățile se fac și în 10 zile
Digi FM
Povestea celui mai periculos deținut din „Beciul Domnesc”: „În acea pungă cu portocale am găsit un pistol și...
Digi World
O dieteticiană care lucrează cu bolnavi de cancer, despre alimentele și băuturile pe care nu le consumă...
Digi Animal World
Gestul făcut de un câine pentru a-și convinge stăpânul să-i dea o felie de pizza: „Se oprește doar când...
Film Now
Fiica lui Michael Douglas și a actriței Catherine Zeta-Jones calcă pe urmele părinților. Cât de talentată...
UTV
Jennifer Lopez face dezvaluiri emotionante despre divortul de Ben Affleck in primul interviu acordat dupa...