Noi tensiuni între Thailanda și Cambodgia: Bangkok oprește implementarea armistițiului mediat de Statele Unite

Data actualizării: Data publicării:
The ASEAN Interim Observer Team (IOT) Visits The Chong An Ma Area In Ubon Ratchathani, Thailand.​
Soldați cambodgieni și thailandezi, surprinși certându-se. Foto: Profimedia Images

Premierul thailandez a anunțat că țara sa va suspenda toate acțiunile convenite prin acordul de încetare a focului intermediat de Statele Unite cu Cambodgia, după ce o explozie de mină terestră în zona de frontieră a rănit doi soldați thailandezi, scrie The Independent.

Luna trecută, Thailanda și Cambodgia au semnat, la un summit desfășurat în Malaezia, un acord de armistițiu, după ce disputele teritoriale dintre cele două țări din Asia de Sud-Est au dus, la sfârșitul lunii iulie, la cinci zile de lupte soldate cu zeci de morți.

Tensiunile au continuat să mocnească, iar explozii similare de mine au avut loc atât înainte, cât și după confruntări — inclusiv un incident din august, când trei soldați thailandezi au fost răniți în timp ce patrulau zona de graniță.

Premierul Anutin Charnvirakul a declarat, luni, că incidentul arată că „ostilitatea față de securitatea noastră națională nu a scăzut, așa cum am crezut” și a adăugat că toate acțiunile prevăzute în cadrul acordului de încetare a focului vor fi suspendate până când vor fi îndeplinite cerințele Thailandei.

El nu a precizat care sunt aceste cerințe. Guvernul cambodgian nu a oferit imediat un răspuns.

Ce prevedea acordul de pace

Conform termenilor acordului, Thailanda ar trebui să elibereze 18 soldați cambodgieni luați prizonieri, iar ambele părți să înceapă retragerea armelor grele și curățarea minelor din zona de frontieră.

Armata Regală Thailandeză a anunțat că un sergent și-a pierdut piciorul drept după ce a călcat pe o mină în timpul unei patrule, luni, în provincia Sisaket, la granița cu Cambodgia, iar un alt soldat a suferit o durere toracică în urma exploziei. Ambii militari sunt tratați la spital.

Ministrul thailandez al apărării, Natthaphon Narkphanit, a declarat că armata investighează dacă mina era veche sau a fost amplasată recent. El a adăugat că Thailanda va amâna eliberarea soldaților cambodgieni capturați, programată inițial pentru sfârșitul acestei săptămâni.

Acuzații reciproce

Cele două părți au afirmat că au fost înregistrate unele progrese în îndepărtarea armamentului greu, dar Thailanda acuză Cambodgia că obstrucționează procesul de deminare. La rândul său, Cambodgia susține că respectă toate prevederile acordului, inclusiv curățarea minelor, și a îndemnat Thailanda să-și elibereze prizonierii cât mai curând posibil.

Thailanda a acuzat Cambodgia că a amplasat mine noi, încălcând acordul de încetare a focului — acuzație respinsă de guvernul cambodgian.

Acordul de armistițiu a fost inițial mediat de Malaezia, iar ulterior președintele SUA, Donald Trump, a amenințat că va retrage privilegiile comerciale acordate celor două țări dacă acestea nu ajung la o înțelegere. Acordul a fost semnat în octombrie, în cadrul summitului Asociației Națiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN).

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce venituri nu îți cresc pensia, chiar dacă ai plătit impozit pentru ele. Multi români nu cunosc legea
Digi FM
Cristi Borcea, în vacanță cu 8 dintre cei 9 copii ai săi. Imagine rară de familie din Grecia: „Pentru unii e...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce avere a lăsat în urmă Bonnie Tyler, după 50 de ani de carieră. Artista și soțul ei n-au avut copii
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actrița care a cucerit-o total pe Sharon Stone: "Cea mai șic și talentată femeie din showbiz"
Adevarul
De ce Putin nu vrea să încheie războiul. Explicațiile unui mare finanțist: „Dacă pierde puterea, va fi...
Newsweek
Anunț de la Casa de Pensii. Documentul care trebuie depus de unii pensionari de la 1 iulie. Rămân fără pensie
Digi FM
Brad Pitt și iubita cu 29 de ani mai tânără, în tribune la CM 2026. Un cuplu celebru la Hollywood le-a stat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă, de fapt, în organism după ce îți faci un tatuaj. Descoperirea care i-a pus pe gânduri pe...
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Russell Crowe și-a sărbătorit fiul de 20 de ani cu o poză în care își arată mușchii. Fanii au remarcat...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...